Primul ministru Ludovic Orban l-a invitat miercuri pe președintele Parlamentului European, David Sassoli, în România.
Oficialul european a reafirmat miercuri, la întâlnirea cu Orban, sprijinul legislativului european pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
Sassoli a declarat, într-o conferință comună de presă cu liderul român, că ”Parlamentul sprijină din toată inima aderarea României la spațiul Schengen”.
”Este o mare plăcere pentru mine, pentru noi să ne cunoaștem, dar și să începem să lucrăm împreună. Trebuie ca împreună să facem eforturi pentru ca Uniunea Europeană să rezoneze cu interesele naționale. Și interesele Parlamentului European și cele ale României coincid în mare parte. Această vizită este doar începutul colaborării dintre noi. Mulțumesc domnului prim-ministru și pentru invitația pe care mi-a adresat-o, să vin în vizită în România. Va fi o mare onoare pentru mine și sper să pot onora această vizită în acest an. Am discutat despre subiecte de ordin european, despre bugetul multianual al Uniunii Europene, în legătură cu care există multă convergență de opinii între noi, dar și despre nevoia de a profita de Pactul Ecologic European pe baza unor criterii comune. Nu trebuie să lăsăm pe nimeni în urmă. Pactul Ecologic trebuie să fie o ocazie de dezvoltare, de creștere economică și de creare de noi locuri de muncă. Am amintit, de asemenea, că poziția Parlamentului în legătură cu aderarea României la spațiul Schengen a fost adoptată de mult. Parlamentul sprijină din toată inima aderarea României la spațiul Schengen. Am început discuția noastră cu felicitări adresate domnului prim-ministru pentru numirea sa în funcție și pentru schimbările politice care au avut loc în România în ultima vreme și pentru noul parcurs al României. Mulțumesc pentru această primă vizită! Este doar un prim contact pe un parcurs de colaborare comun”, a spus Sassoli, în conferința comună de presă cu Ludovic Orban.
Prim-ministrul Ludovic Orban întreprinde o vizită de trei zile la Bruxelles.