Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bistriţa, că românii din Transilvania nu trebuie să se „alarmeze” din cauza proiectului UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc întrucât acesta nu aparţine coaliţiei de guvernare.
„Nu este un proiect guvernamental, nu este un proiect al coaliţiei de guvernare. Cei de la CSM au dreptate aici, asta e şi poziţia noastră: niciun proiect nu poate fi împotriva Constituţiei. Eu sunt şi rămân un susţinător al descentralizării. Cât avem mandatul pe care oamenii ni l-au dat la alegeri, până la sfârşitul lui 2016, trebuie să-l implementăm, cu siguranţă”, a răspus Ponta.
Întrebat dacă mai menţine la guvernare UDMR, care „doreşte secesiunea”, în condiţiile în care „românii din Transilvania s-au alarmat”, Ponta a răspuns: „Să nu se alarmeze niciun român. Vreau ca toţi românii din Transilvania, din Oltenia, din Moldova şi din Dobrogea să ştie că avem toţi o Constituţie pe care o respectă toată lumea. În acea Constituţie se prevede clar cum e statul român şi nu se poate schimba, dar se mai prevede un lucru: nu băgăm pe nimeni în închisoare dacă exprimă o părere, chiar şi greşită, cu care nu suntem de acord. Suntem o societate deja matură, în care fiecare îşi poate spune o părere. Părerile nu se sancţionează. Se sancţionează acţiunile împotriva Constituţiei, iar eu sunt convins că nimeni nu va face acest lucru”.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) spune, despre proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc vehiculat în presă în ultimele zile, că lansarea în spaţiul public a unor teme ce depăşesc cadrul constituţional în ceea ce priveşte justiţia reprezintă „o agresiune la principiile statului de drept”.
1 comment
Vorbele lui Ponta sunt ca o perdea fumigena aruncate in ochii si sufletele romanilor !Important ar fi sa vedem o actiune pozitiva in conformitate cu legile tarii si nu cu acoperirea ”partenerului de guvernare” (de care chiar nu avea nevoie nici atunci cand l-a cooptat in guvern , nici mai tarziu). Fffff grav este ca nu face nimic ,dar si mai grav este ca nu gandeste ca un roman…..decat ca un mic politician…Marii oameni politici ai tarii mele, erau mari romani! „BALSOII” actuali din fruntea Romaniei sunt niste oameni mici in gand si fapta si ei isi zic …”romani ”…