Home Actualitate Ponta despre Băsescu: Locul meritat ar fi lângă Udrea

Ponta despre Băsescu: Locul meritat ar fi lângă Udrea

by I. B.

Premierul Victor Ponta a reacţionat la declaraţiile de luni seara ale fostului preşedinte Traian Băsescu, afirmând că locul meritat pentru acesta ar fi „lângă Udrea”, că fostul şef de stat nu are nicio remuşcare după 10 ani de „regim mafiot” şi adăugând: „aroganţă, ură, minciună, nesimţire”. „Băsescu la TVR ( locul meritat ar fi lângă Udrea). NO NEWS – aroganţă/ură/minciună/nesimţire! nicio remuşcare după 10 ani de regim mafiot!”, scrie Ponta pe Twitter, potrivit Antena3.ro. Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România are o generaţie tânără ratată, cea a lui Victor Ponta, Dan Şova sau Monica Iacob-Ridzi, şi că începe să investească în Eugen Tomac, unul dintre puţinii care au rămas alături de el până în ultima zi de mandat. „Este timpul unei generaţii. Avem o generaţie ratată, o generaţie de tineri, cea din care fac parte Ponta, Şova, din păcate Ridzi, pe care am susţinut-o enorm ca fiind o tânără cu aptitudini, e o generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vină tinerii, au venit şi sunt o dezamăgire, Ponta – un plagiator, mincinos, ce simbolistică este el pentru generaţia tânără”, a spus Traian Băsescu, la postul public de televiziune.

sursa- ampress

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.