Victor Ponta a declarat marți, la România TV, că în cazul în care va ajunge președintele României îl va grația pe fostul fotbalist Gică Popescu.

„Am spus foarte clar. Știți, ‘serviciul român de propagandă și dezinformare’ este cel mai eficient serviciu din România, mai eficient decât SRI, SIE, că sunt aceeași. Turcescu, Tapalagă, toată gașca care de 10 ani ne mint, ne păcălesc: ‘vine Ponta și grațiază corupții’. Vă mai spun încă o dată. Nu voi grația, mai ales că grațierea este un drept individual al președintelui, nu voi grația niciodată o persoană condamnată pentru infracțiuni cu violență, omor, tâlhărie, viol, și pentru infracțiuni de corupție”, a declarat premierul, potrivit Agerpres.

Ponta a adăugat că, pe de altă parte, nici nu va face precum candidatul ACL, Klaus Iohannis, care afirmă că nu o să grațieze niciodată pe nimeni. „De ce ? Tocmai am semnat, știți că toate decretele de grațiere ale președintelui trebuie contrasemnate de primul-ministru. Cred că în fiecare săptămână, și domnul Băsescu zicea că nu grațiează pe nimeni, îmi trimite decrete. Le-am verificat, sincer sunt întemeiate. Oameni care, nu mai știu, era o femeie care nu știu ce a făcut, a rupt un gard și a primit trei ani cu executare. Sigur că am semnat grațiere. Gică Popescu, da, îl voi grația. Dacă voi fi președinte și Gică Popescu face cerere de grațiere, aș semna-o”, a declarat premierul, întrebat dacă-l va grația pe Viorel Hrebenciuc în cazul în care va ajunge președinte în cazul în care acesta ar fi condamnat.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.