Home Actualitate Parlamentarii s-au îmbolnăvit de ruşine că au votat pensiile speciale

Parlamentarii s-au îmbolnăvit de ruşine că au votat pensiile speciale

by Mirela Manu

La ora aceasta, parlamentarilor de Vâlcea le este atât de ruşine de cetăţenii care i-au trimis în 2012 să trăiască bine pe banii lor, după ce au votat pensiile speciale, încât s-au închis în case sau chiar au plecat în pelerinaj, la mormântul lui Arsenie Boca, pentru a-şi mărturisi nemernicia. Conştienţi că a-ţi vota singur o pensie specială este mai jenant decât a fura banii unui cerşetor, mai ales când banii pentru acea pensie vin tot din muşuroiul strâns de „cei mulţi şi proşti, pe care îi prostim o dată la fiecare patru ani să ne voteze”, aleşii judeţului au înţeles, în sfârşit, că au făcut o mizerie şi au decis să renunţe la privilegii. Unii dintre ei chiar au declarat că se vor autodenunţa pentru ticăloşie şi nu vor accepta în vecii vecilor să primească vreun leu, din pensia de parlamentar.
Sigur că da, nimic din toate astea nu s-a întâmplat, este de domeniul science – fiction. În realitate, parlamentarii vâlceni nu au nici o problemă cu ce au făcut, ba chiar îşi freacă mânuţele cu satisfacţie, la gândul unor pensii îndestulătoare, cu mult peste cele ale altor muritori, care vor trebui să se mulţumească la bătrâneţe cu bani puţini, care nu le vor ajunge nici pentru a-şi plăti întreţinerea şi medicamentele. Oamenii sunt atât de josnici încât nici măcar nu au curajul să iasă public şi să explice motivele pentru care au decis să ridice mâna la unul dintre cele mai ruşinoase proiecte de lege pe care le-a văzut vreodată această ţară. Pun pariu că, în foarte scurt timp, îi vom vedea din nou ieşind la rampă cu declaraţii imbecile, care nu interesează pe nimeni. Simt ei că trebuie să-şi justifice cumva prezenţa în Parlament, dacă nu cu iniţiative utile cetăţenilor, măcar cu vorbe goale,
menite să le mascheze impotenţa şi ticăloşia. Lumea va uita, însă, de „marţea neagră”, şi va continua să se uite în gurile lor, ca şi cum de acolo ar veni vreodată o soluţie la adevăratele probleme ale societăţii. Iar „supraoamenii” îşi vor spune din nou, cu satisfacţie, că în România poţi face orice şi poporul te iartă, la nesfârşit.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.