Ajung la Paris la numai o săptămână distanță de atentatele din 7-9 ianuarie și îl găsesc (aproape) așa cum îl știu de atâția ani. Ce-i drept, televiziunile discută și rediscută obsesiv atentatele și tot ce este legat de ele, de la influența wahhabismului la rolul închisorilor în radicalizarea tinerilor musulmani francezi, de la frustrările privind lipsa de sprijin occidental pentru intervenția Franței în Mali, până la amuzamentul pe marginea abilității (și agilității) care l-a adus pe Sarkozy în prima linie la finish-ul marșului din 10 ianuarie. Securitatea nu pare mai drastică, dar, pe de altă parte, un întreg dispozitiv de securitate rămăsese instalat la intrările în muzee sau în marile magazine deja de la atentatele de la Londra, din 2005. Recunosc, însă, că nu îmi propusesem să ajung aici în timpul iernii pentru a vedea urmările tragediei de acum o săptămână (ceea ce nu înseamă că nu am încercat să obțin un Chalie, dar fără succes, nici măcar unul dintre miloanele de exemplare nu a fost degăsit la vânzătorii de ziare pe care i-am întrebat), ci pentru că de aproape un deceniu cele mai interesante expoziții nu mai sunt programate vara. Iarna, însă, iarna ai de ales: să fie Perugino (la Muzeul Jaquemart-André) sau Niki de Saint Phalle (la Grand Palais), Sade și libertinajul (la Musée d’Orsay) sau, dimpotrivă, arta Marelui Război (la Hôtel de Invalides)? Pe cele din galerii nici nu le mai amintesc, pentru a nu adânci suferința! Când evadezi pentru numai trei zile din București, este important să alegi bine! Așadar, iată selecția mea, subiectivă și egoistă.
Strălucirea imperiului celest al dinastiei Han (sec. III î.Hr.-III d.Hr.) este tema expoziției de la Muzeul Guimet de Arte Asiatice, cu sute de obiecte splendide, descoperite în ultimele trei decenii ale secolului precedent și în primii ani ai celui actual, pentru prima oară expuse în afara Chinei. Cele mai frumoase statuete ale doamnelor elegante, ale demnitarilor sobri, ale dansatoarelor, muzicanților și acrobaților, anume modelate pentru a-i acompania în lumea de dincolo pe cei mai nobilii membri ai dinastiei imperiale, sunt aproape banale în comparație cu piesele-vedetă ale expoziției. Publicul gravitează curios în jurul celei mai valoroase dintre ele: lințoliul de jad și aur al prințului Liu Wu din Chu (descoperit în 1995), cu cele 4248 de plăcuțe care-l acopereau din creștet până la tălpi, pentru a-i garanta nemurirea. O soartă mai puțin sigură era pregătită pentru regele Liu Kuan din Jibei, trădător și asasin, care nu primește decât privilegiul limitat al unei simple măști, expusă la doi pași de impozantul costum funerar al rudei sale.
Nu toate piesele expuse sunt produse în China, multe ajung aici pe Drumul Cailor, primul și cel mai estic tronson al marelui traseu comercial pe care-l cunoaștem sub numele de Drumul Mătăsii. Împăratul Wudi a cucerit valea râului Tarim pentru a importa caii minunați din Asia Centrală și pentru a căuta aliați contra barbarilor din stepele mongole, dar, odată deschis, drumul a fost calea pe care au pătruns negustorii persani și indieni, misionarii nestorieni și buddhiști, cu mărfurile și ideile lor exotice, care au schimbat China pentru totdeauna. Monede cu inscripții grecești și sigilii imperiale chineze, plăcuțe de lemn cu texte indiene, țesături de inspirație elenistică, unele descoperite în anii 2000, stau alături de bronzuri funerare, oglinzi sofisticate și truse de fard făcute din lemn lăcuit. Este greu de crezut că aceste obiecte desăvârșite au rezistat timp de două milenii. Pe de altă parte, nu te poți împiedica să nu observi stilul diplomației publice chineze, care a învățat atât de bine să măgulească interesul europenilor, mai ales când știm că, dincolo de Canalul Mânecii, la British Museum tocmai s-a încheiat o fastuoasă expoziție dedicată epocii Ming.
Extremul Orient, dar o altă față a lui, este asaltat de public și în ultimele două zile ale marii expoziții Hokusai de la Grand Palais. Stampele lui pot fi văzute zilnic la Muzeul Guimet, o retrospectivă i-a fost dedicată cu nu mai mult de șase ani în urmă, dar gustul pentru arta sa este mai actual ca oricând. În definitiv, Hokusai este o parte a culturii europene moderne tot atât cât și a celei japoneze. Curatorii expoziției ne amintesc acest lucru chiar din prima sală, în care sunt etalate splendide exemple ale japonismului în impresionism, Art Nouveau și dincolo de ele. După care intri în sălile manga, direct printre piruetele micuțului servitor, grimasele și tumbele grotești ale personajelor găsite de Hokusai în lumea fără formalisme a cartierelor mărginașe, admiri grația siluetelor feminine privite prin ochii pictorului adolescent, apoi te amuzi la vederea gesturilor îndrăznețe și senzuale ale matroanelor și gheișelor cântărite diferit de privirea artistului matur. Sunt prezente celebrele serii ale vederilor asupra muntelui Fuji, ale florilor mari și mici, ale poeziei chineze și peisajelor japoneze, seriile din tinerețe ale actorilor de kabuki și cele mai târzii ale cascadelor și fantomelor. Retrospectiva este excepțională, însă, prin enorma serie de cărți ilustrate, fie ele antologii poetice sau romane licențioase, cea mai mare pe care am văzut-o adunată laolată. Le privești uitând că opera pictorului, ieșită de sub propriul penel, moare sub dalta gravorului, pentru a se transformă în stampă. Tocmai atunci devine, însă, nemuritoare, prin forța imaginii create. Aceasta este lumea plutitoare a stampei lui Hokusai, cea mai deplină fuziune a tehnicii cu subiectul. Fiecare luptă pentru un minut în plus în fața unei vitrine, răbdarea de-a aștepta să ajungi lângă o stampă sau alta, politețea ușor încordată pe care o simți instalată între sutele de persoane care-ți sunt concurenți în exloatarea ultimelor ore ale expoziției, toate sunt uitate în fața spectacolului acestei imaginații și a nesfârșitei iubiri pentru forme.
Luvrul ne aduce din Orientul Extrem înapoi în lumea Mediteranei, cu două expoziții: Rhodosul ahaic și Marocul medieval. La nord sau la sud de mare, în antichitatea greacă sau în imperiul almoravid și merinid, Mediterana a fost un univers al schimburilor, al circulației oamenilor și ideilor, al obiectelor magnifice care se nasc în Magreb și sunt iubite în Europa, sunt modelate în insulele grecești și sunt dorite în Levant, vin din Egiptul faraonic și sunt prețuite la Roma.
Marocul medieval, prezent pentru numai încă două zile în Holul Napoleon, primește prioritate în ochii vizitatorilor, așadar pentru a evita aglomerația din jurul frumoaselor bronzuri venite de la Rabat și Cordoba și a monumentalelor minbaruri aduse de la madrasele din Fes, vizitele în nocturnă sunt un noroc. S-ar putea crede că bogatele săli ale colecțiilor de artă islamică, recent redeschise la Luvru, au moderat interesul pentru obiectele orientale. Dar expoziția marocană aduce la Paris ceva greu de găsit chiar și în cele mai importante capitale ale lumii arabe. Dincolo de bijuterii, de lămpile pentru parfum, de porțile împodobite ale moscheilor, câteva zeci de manuscrise aduse de la Arhivele Regale din Rabat ne arată adevărata splendoare a civilizației cuvântului scris care este Islamul, dar și toleranța care-i era, cândva, caracteristică. Prețioase și rare pagini ale comentariilor lui Maimonide la Mishna stau alături de frumosul Coran alcătuit în același secol, al XII-lea, la Valencia, la comanda pioasei familii musulmane Banu Ghattus, păstrat astăzi în Tunisia. Cartea Exemplelor, a istoricului Ibn Khaldun (un exemplar din sec. al XV-lea), poate fi admirată alături de veșmintele liturgice ale Sfântului Edmond (sec. XIII). Este semnificativă împrejurarea în care Luvrul adăpostește Marocul medieval, musulman și luminat, în aceste zile în care Europa este ținta atacurilor în numele Islamului. Realitatea este, însă, că această campanie fundamentalistă nu atacă numai Europa modernă, ci și Islamul tradițional, atacă, de fapt, toate civilizațiile care s-au topit de milenii în creuzetul creativ al Mediteranei.
* Splendeurs des Han, essor de l’empire Céleste, 22 oct. 2014 – 1 martie 2015, Muzeul Guimet de Arte Asiatice
Hokusai (1760-1849), 1 oct. 2014 – 18 ian. 2015, Grand Palais
Le Maroc medieval. Un empire de l’Afrique à l’Espagne, 17 oct. 2014 – 19 ian. 2015, Muzeul Luvru
Text si foto Daniela Zaharia
