Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal a declarat că susţine interzicerea tăierilor de păduri în România.
Declaraţia vine după ce un pădurar din Maramureş a fost ucis în timp ce încerca să oprească tăierile ilegale de arbori.
„Este al treilea caz într-o lună în care un pădurar este victima unei agresiuni. Afacerile mizerabile cu lemn au ajuns să ducă la crime?? Incredibil…
Unde se duc copacii noștri? Se zice că Soliman Magnificul, când a bătut la Mohacs armata ungară și a ocupat Buda, nu a riscat să încerce asta și la noi, deoarece eram bine apărați de munții și pădurile greu de învins. „Codrul, frate cu românul”. Of, codrule…”, a postat Rareş Bogdan pe Facebook.
Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori.
Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de şapte ani, era căsătorit şi avea trei copii.