Cel mai recent raport OMS, Organizația Mondială a Sănătății, privind condițiile de viață din Europa, susține că bogații trăiesc mai mult decât cei săraci.
”Acesta va trebui să fie guvernul luptei împotriva inegalităților”, a declarat proaspătul ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, recent desemnat. ”Și-atunci va trebui să ne suflecăm bine mânecile, deoarece în ultimii ani, problemele de sănătate ale italienilor au crescut vizibil”, a spus ministrul, potrivit hotnews, citând La Stampa.
Dacă la începutul mileniului speranța de viață din Italia era cu 3 sau 4 ani mai mare în rândul claselor mai avantajate, comparativ cu cele defavorizate, astăzi diferența dintre bărbați este de 7 ani, ajungându-se la aproape 85 în rândul celor cu un nivel de educație mai elevat şi la 78 în cazul celor care şi-au abandonat studiile mai devreme. Pentru femei, situaţia este ceva mai bună. Toate acestea, în ciuda faptului că speranța medie de viață din ultimul deceniu a crescut cu cel puţin un an.