Home Lifestyle Oare “Chiar Îmi Pasă”? Do ”I care a lot”?

Oare “Chiar Îmi Pasă”? Do ”I care a lot”?

by Irina Zamfir

I care a lot – o comedie neagră, cu aspirații de film thriller, ce aduce înșelăciunea la nivel de artă. Actorii? Puțini, dar foarte buni și, nu în ultimul rând, extrem de celebri. Actrița principală, Rosamund Pike, a și fost premiată cu Globul de Aur pentru acest rol – Marla Grayson – o ”leoaică”, un tutore desemnat de instanță, în permanentă căutare de vârstnici neajutorați, pe care să îi închidă într-un azil și cărora să le preia, legal, bunurile. Cu siguranță o știți, ba chiar ați mai urât-o și pentru rolul său din filmul ”Gone Girl”. Problema, de data aceasta, este că scenariul lui J. Blakeson nu pare să decidă, în totalitate, dacă o susținem pe Marla sau dacă suntem complet împotriva ei. Desigur, resping ideea că ni s-ar cere să o susținem, în orice calitate, pe această femeie care izolează, fără remușcări, persoanele în etate și singure, pentru a le cheltui toate economiile, însă introspecția personajului, plasată atât la început, dar mai ales la finalul filmului, vine în apărarea acesteia.

I care a lot a avut un real succes în Statele Unite ale Americii și nu e deloc surprinzător, întrucât subiectul filmului (abuzul asupra vârstnicilor) fusese deja abordat de către cei de la New Yorker, într-o investigație din 2017. Europenii, în schimb, nu se confruntă, în mod curent, cu acest tip de abuz, la care statul este ”complice”, astfel încât filmul nu a avut aceeași rezonanță ca la americani, însă vă asigur că veți avea parte de elementul ”șoc și groază”. Concret, recomand filmul – nu pentru că s-ar râde mult, ci pentru că îți deschide ochii și îți arată o nouă față (cutremurătoare) a lumii în care am ajuns să trăim: oameni care calcă totul în picioare, pierzând noţiunea limitei, fie ea umană, legală sau divină, dar care se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu o justiţie mai presus de lume, care pune punct ascensiunilor bazate pe suferinţa celorlalţi.

Unii privesc filmul drept pură comedie neagră, cu unele situaţii trase de păr, alţii au coşmaruri, gândindu-se că ceea ce văd li se poate întâmpla chiar lor, indiferent de partea căreia se află.

Fiind o fire empatică, pe mine m-a marcat cu atât mai tare tot ce am văzut – nu mă refer la rețeaua interlopă ”din culise”, pentru că, oricum, este estompată o mare parte din interfața periculoasă a acelor bărbați; mă refer la mârșăvia protagonistei, lipsa completă a afecțiunii, cinismul, nihilismul de care dă dovadă. Cu toate astea, nu am cum să nu observ (și să admir, într-o oarecare măsură) faptul că Marla Grayson este o luptătoare, are o încredere de sine tăioasă, pe care o afișează fără să stea pe gînduri, și, mai presus de orice, e înzestrată cu o inteligenţă foarte ascuţită, care se activează în situaţii limită. Motivația ei, motorul tuturor acțiunilor sale, constă în faptul că își dorește să fie (cu adevărat) bogată, chiar dacă asta îi poate aduce, în cele din urmă, moartea. Din punctul meu de vedere, rolul este interpretat magistral de către Rosamund Pike, actriță care a fost perfect încadrată, de-a lungul carierei sale, în această tipologie de ”bad girl”.

 ”Fairplay-ul este o glumă inventată de oamenii bogați, pentru a-i menține săraci pe ceilalți” este una dintre replicile de început. Bun, promite multe. Păcat, însă, că scenariul se pierde pe parcurs; nu rămâne un fir narativ solid, ci se despică, treptat, în mici povestioare neînsemnate. Sunt câteva răsturnări de situație – unele previzibile, altele nu – inclusiv la sfârșit, care ”fac toți banii”.

Te-am convins? Hai, acum (cât încă îl mai găsești), dă-i search pe Netflix: I care a lot / Chiar îmi pasă – o ecranizare a vieții adevărate, care bate filmul.

 

 

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.