2015, un an cu evenimente care au zdruncinat România, un an cu întâmplări care au schimbat un guvern, un an care va rămâne în istorie. Oana Stănciulescu, în pragul lui 2016, a povestit pentru DC News cum au fost ultimele 12 luni pentru ea și cum le-a simțit într-o țară zguduită.

Jurnalista ne-a zis ce a făcut bun, care a fost cea mai importantă lecție pe care a învățat-o și cum vede schimbările din politica acestui an.

DC News: Ce ați făcut bun în 2015?

Oana Stănciulescu: În luna ianuarie, când am încheiat colaborarea pe care o aveam, am crezut că presa trece prin cel mai greu moment de după ’89. Pe de-o parte, libertatea de exprimare devenise doar o expresie golită de conținut, pe de altă parte nivelul presei nu fusese nicând mai jos. Mai bine de o jumătate de an mi-am spus că epoca presei așa cum o știam eu apusese. Regulile învățate la BBC păreau că nu mai sunt valabile nici la Londra. M-am tot gândit că trebuie să mă resetez, reinventez , să mă adaptez acestor vremuri noi. Greșit, aveam să aflu în ultima parte a anului. Uitasem că nimic din ce nu este adevărat, autentic, corect, nu rezistă în timp. Trebuie doar să ai răbdare.

Pentru că revolta de după Colectiv sunt sigură că nu este doar împotriva politicienilor, ci și împotriva presei, presă care a avut un rol esențial în acești ultimi 26 de ani în România, dar care se degradează pe zi ce trece. Dacă jurnaliștii nu se vor trezi la timp vor păți la fel ca politicienii, bancherii etc. Manipularea nu merge la nesfârșit, oricât de rafinate ar fi devenit metodele. Ceea ce am făcut bun în acest an nu are legătură cu banii, cu câștigurile materiale. Nu mi-am încălcat principiile și am rămas un om liber. Acesta este câștigul imens din acest an.

DC News: Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o în 2015?

Oana Stănciulescu: Să-mi aleg mai atent prietenii. Și să nu mă mai îndoiesc de faptul că până la urmă, mai devreme sau mai târziu, binele învinge, vorba unui slogan de la radio.

DC News: Încheiați anul pe plus sau pe minus? 

Oana Stănciulescu: Pe plus. Am început proiecte la care nici nu mă gândeam cu ani în urmă, mi-am lărgit orizontul de cunoaștere, mi-am redescoperit mulți prieteni uitați, am avut timp mai mult pentru lectură și am beneficiat de un lucru extraordinar, magic aș spune, de solidaritatea prietenilor știuți sau neștiuți. Și, cel mai important lucru pentru mine pe lumea aceasta, am rămas un om LIBER, după cum îți spuneam. Ceea ce pare din ce în ce mai dificil pentru mulți dintre colegii mei.

DC News: Cum vedeți cele mai importante schimbări politice ale anului 2015?

Oana Stănciulescu: În urmă cu câțiva ani, revista Time decidea că personajul anului pentru coperta de sfârșit de an este PROTESTATARUL, un personaj colectiv cu o putere nebănuită. Cea mai importantă schimbare din acest an este avertismentul dat de cetățenii acestei țări politicienilor că nu mai merge ca în ultimii 26 de ani. Că timp de 26 de ani au fost lăsați să facă ce au vrut – iar ei au vrut vile, conturi, contracte, bunăstare doar pentru ei și familiile lor, dar că răbdarea s-a terminat. Nu generalizez, sunt destui politicieni de bună credință, dar majoritatea nu au ce să caute într-o demnitate publică, pentru că au transformat țara în feuda lor, iar noi am plătit bir an de an. Și uite unde am ajuns.

Răul făcut însă este atât de mare încât nu poate fi îndreptat cât ai bate din palme. Este un început. Avem însă această obligație deoarece din cauza corupției și a sistemului construit în cei 26 de ani au murit 63 de tineri. Nici dacă vrem, n-o să putem abandona. Le-o datorăm lor. Ca și celor morți la Revoluție sau la Mineriadă. Ne-am câștigat dreptul la libertate, democrație, la o viață normală cu sânge. De aceea nu putem să-i lăsăm să distrugă de tot această țară.

Sursa – https://www.dcnews.ro

loading...

1 COMENTARIU

  1. Excelenta analiza !
    Clasa politica, partidele indiferent de „culoare” si „program” vor fi surde in continuare si vor considera ca „merge si asa”. Intr-un final previzibil vor fi obligate de realitati sa achite o „nota de plata” consistenta.
    Din pacate insa presa scrisa nu este ceruta de catre majoritatea cetatenilor… Totusi, ultimele evenimente – nu neaparat „drama de la „”Colectiv” ! – par sa indice o mai mare radicalizare a opiniei publice. Vom vedea probabil un alt „tablou” la alegerile viitoare !

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.