Consider ca singurul mod in care ma pot face cunoscuta fata de orice om cu care intru in contact este sa raspund serios la intrebarile pe care mi le adreseaza; de a raspunde serios chiar si la intrebarile neserioase. E foarte posibil ca punand o intrebare ”neserioasa” sa interpretezi raspunsul la fel de nereserios in mintea ta, sau pe masura seriozitatii care ai acordat-o formularii intrebarii.
Undeva in minea mea, consider ca nu exista interogatie ”neserioasa”, dar cum ratiunea nu accepta esecul, exista aceasta “portita a glumei… cu nimic mai indiferenta, decat cea mai serioasa intrebare din lume, dar poate deveni periculos sa traiesti in lumea raspunsurilor si intrebarilor care iti convin… risti sa fi tratat in functie de ele.
Intrebarea si raspunsul au in ele un intreg univers relational, care poate sa fie fracturat prin evitare, minciuna, omisiune, diversiune, autoprotectie impotriva unor sentimente, pe care te temi sa le simti, dar niciodata anulat; pentru ca distanta intre mine si tine este exact ”la un raspuns distanta”, ma vei accepta in acest univers exact atat cat te accepti si te recunosti tu insuti in el? Eu unde sunt? Suspendata intre codare si decodare? Raspunsul meu, sunt eu, de aia e atat de serios! Imi e frica sa exist in mintea alcuiva altfel decat cum simt, de asta poate imperativul necesar in a spune cine sunt, nu stiu cum m-as putea comporta, daca m-ai trata altfel decat sunt.
Curajul de a pune intrebari si de a da raspunsuri reprezinta o confruntare permanenta cu tine, cand raspunsurile nu iti convin, gandeste-te intai la tine de ce ai pus intrebari la care un erai pregatit sa primesti raspunsuri? Intrebarile, la care primesti raspuns, fara sa intrebi sunt evidente, fiinte incapatanate cu care ai invatat sa convietuiesti, raspunsurile, pe care nu le vrei si nu le cauti, ba mai mult le eviti, traiesc in privirea ta; evitand astfel de raspunsuri, este ca si cum ai evita sa te privesti in oglinda, dar ai cauta permanent “oglinzi umane” care sa-ti confirme ca ai cea mai luminoasa privire din lume, oglinzi deformante – atat de convenabile.
Imi vine in cap povestea cu porcii teposi, de acea distanta convenabila ca sa nu ranesti….as merge mai departe cu rationamentul, nu incerca pe vreme de crivat sa te incalzesti langa un porc, alta rasa, si mai ales unul pe care tepii tai infipti adanc in sunca lui par sa nu-l doara, in mintea lui se crede un porc tepos, si o sa ramai inmarmurit de uimire cand prea sigur ca ranile tale ti-au produs un sentiment de vina suficient de puternic, isi va permite propriile raspunsuri!
O parte a libertatii individuale este data exact de curajul de a pune intrebari si de a accepta aproape destructurant raspunsuri. De foarte multe ori ne este comod sa credem ca a pune intrebari este mai confortabil, si ne da o oarecare “siguranta”, “detinem controlul”, in momentul acela codam in intrebari cele mai intime sentimente, care ne bantuie si apoi le decodam prin aceleasi sentimente intime si uneori impinse in inconstient; grea treaba!, si totusi una importanta prin care descoperi si te descoperi. Cred in intrebari care iti pot schimba viata daca nu sunt puse la timp, sau nu sunt suficient de bine gandite cand sunt puse!
Azi un raspuns doare, maine aceasi raspuns “iti pare cunoscut, desi neprietenos”, peste un an acelasi raspuns poate sa un mai existe sau sa fi devenit o fiinta incapatanata, dar chipul tau in oglinda arata superb, iar ridul ala din coltul ochiului chiar te prinde!