Anul 2016 începe cu reduceri de preţuri la produse şi servicii în urma scăderii cotei TVA la 20%, iar în unele cazuri la 9% şi chiar 5%, cu ieftinirea energiei electrice cu 5%-6%, reducerea impozitului pe dividende la 5%,dar aduce şi scumpiri la poliţele RCA şi la impozitele pe locuinţe şi terenuri, scrie gandul.info.
Cea mai importantă măsură de relaxare fiscală pentru anul viitor vizează reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 20%, de la 9% la 5% va scădea pentru cinematografe, muzee, livrările de cărţi, manuale, ziare şi reviste.
O cotă de TVA de 9% se aplică anul următor şi pentru medicamente, hoteluri, alimente, restaurante şi catering şi furnizarea de apă.
Energia electrică se va ieftini de la 1 ianuarie, la fel preţul gazelor naturale dar de la mijlocul anului viitor, pentru consumatorii industriali.
Impozitul pe dividende va scădea de la 16% la 5%.
Pe de altă parte, pentru anul următor sunt prevăzute şi scumpiri sau creşteri de taxe, cea mai importantă referindu-se la impozitarea proprietăţilor.
Pe lângă impozitele pentru locuinţe, autorităţile locale au în 2016 şi posibilitatea de a majora cu 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite.
Integral pe gandul.info