Am mai relatat, într-un articol din „Ziua”, cum mi-a explicat Traian Băsescu, atunci doar Ministru al Transporturilor, de ce ar trebui profesorii să vină cu bani de-acasă. Pe scurt, am întîlnit într-o zi, cînd mă întorceam de la Facultate la Cotroceni, un pîlc de miniştri care fumau, în uşa biroului meu, o ţigară înainte de a intra la CSAŢ. Unul dintre ei, amabil, mă întreabă ce mai fac, şi, cum era taman minstrul de finanţe, îi răspund că fac foarte prost în clipa aia, că vin de la Facultate, unde colegii m-au făcut albie de porci că nu li s-a mărit leafa. Atunci, dl. Băsescu s-a uitat (chiorîş) la mine şi mi-a spus că, dat fiind că profesorii muncesc doar 4 ore pe săptămînă, ar fi mai bine să tacă din gură.

Invariabil, aceste ignorante aserţiuni mă fac să reflectez la faptul că ignoranţa e foarte răspîndită şi se înfrăţeşte şi cu egalitarismul cel mai cras, al celui mai mic numitor comun – dacă eu trag la şaibă 8 ore, să tragi şi tu la ce ai de tras, tot 8 ore. Şi, dacă nu tragi, nu mănînci.

Chiar dacă expresia publică a acestei generoase viziuni se leagă indestructibil de personalitatea marelui nostru preşedinte, ea e mult mai răspîndită decît vă închipuiţi. Citiţi postările pe internet şi veţi afla că dl. Trandafir a murit de mult. Prostia în cauză se poate regăsi în lozinci celebre, „Noi muncum, nu gîndim!” şi în nenumărate fapte de arme din trecutul glorios al poporului muncitor, cum ar fi, pe vremea lui Ceaşcă, interzicerea pensionării anticipate a balerinelor. Obligate la piruete pînă la 62 de ani, cîteva s-au sinucis. Oare nu i-a dat nimeni dlui Boc ideea de a relua această inteligentă metodă de suprimare a pensiilor nesimţite?

Nici pe vremea lui Dej, raţionalizarea cheltuielilor bugetare n-a început cu salariile miniştrilor sau ale ofiţerilor de securitate. Intermitent, universitarii şi cercetâtorii intrau în colimator. Se cereau declaraţii, se instituiau cu mare pompă noi condici de prezenţă, se afişa pe uşa catedrelor programul de lucru al fiecărui cadru didactic. Îmi amintesc cum, la o astfel de campanie, profesorul Ion Nestor a participat ironic propunînd să fim dotaţi fiecare cu cîte un lanţ de bicicletă, pe care decanul să ni-l lege de picior şi de piciorul mesei la ora 7 şi să-l dezlege la 15, sau, după caz, cînd aveam ore. Timpii de mers la toaletă s-ar fi recuperat la sfîrşitul programului.

Grigore C. Moisil, marele matematician în preajma căruia am avut privilegiul să petrec lungi ani, avea despre programele de lucru o opinie atît de des exprimată încît a intrat în folclorul moisilesc de bază. El (sau discipolii care îl imitau cu umor şi afecţiune, nimeni nu mai poate şti cu precizie), spunea aşa: Matematica NUu se face în orrrhe de birou. Dimineaţă cînd te scoli, faci matematică; cînd te speli pe dinţi, faci matematică, şi, dacă nu te speli pe dinţi, faci matematică atunci cînd nu te speli pe dinţi!

Somat să-şi facă public programul de 8 ore de muncă, Grigore Moisil a prezentat odată o foaie de hîrtie frumos lineată, pe care scrisese aşa:

Luni

ora 8 – ora 9.50 : curs, Amfiteatrul Ţiţeica

ora 10 – ora 11.50 : consultaţii, catedră

ora 12- ora 16: timp de gîndire, în sectorul de Cultură al Parcului de Cultură şi Odihnă „I.V. Stalin”

Altădată însă, exasperat, i-a trimis rectorului o hîrtie pe care scria, mare: Vă rog să precizaţi dacă vă referiţi la ORE-CAP sau la ORE-CUR.

Asta l-aş ruga şi eu pe dl. preşedinte să precizeze.

NR. Acest articol îl puteţi citi şi pe https://wwwzoepetre.blogspot.com/

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.