Parchetul Militar a hotărât să ,,claseze,, ,,Dosarul Revoluției,,. Domnii procurori ne explică acum că, atunci, în urmă cu 26 de ani, oamenii ieșiți în stradă s-au omorât între ei ca proștii, că ,,faptele nu există,, iar în cazul în care, totuși, au existat, deja ,,s-au prescris,,. Așa o fi, dacă ziceți voi bibicilor! Dar, odată cu această decizie, s-a tras cortina asupra unor evenimente neelucidate, petrecute în decembrie 1989, ceea ce, de atunci încoace numim ,,Enigmele Revoluției,,. La fel cum a rămas fără nici un răspuns obsedanta întrebare ..Cine a tras în noi, 16-22?,, Totuși, în urmă cu vreo câțiva ani, am publicat în Jurnalul Național un articol în care am răspuns, pe îndelete, la această întrebare. Sunt date concrete, pe care nu le-am inventat eu, ci le-am aflat după ce am citit, ,,din doască în doască,, cele 103 volume ale Dosarului penal nr. 97/P/ 1990. Ulterior, generalul Voinea s-a lăudat că a redeschis acest dosar imens. Dar, niciodată nu am aflat dacă ,,teroriștii,, enumerați acolo, (cu nume și prenume, plus toate datele lor militare de identificare) au fost deranjați cu vreo întrebare legată de activitatea lor din decembrie 1989. Iar acum, după ce întregul dosar a fost închis, nimeni nu poate promite că vor mai fi anchetați vreodată.
Mecanismul terorii: Miliţia, Armata şi Securitatea
Autor: Vasile Surcel28 Noi 2009
21 decembrie 1989, ora 12:00 – 22 decembrie 1989, ora 14:00, 26 de ore dramatice, în care toate forţele militare amplasate pe teritoriul Capitalei, organizate într-un imens mecanism al terorii, au dus un război necruţător împotriva câtorva mii de bucureşteni neînarmaţi.
Reprimarea manifestanţilor bucureşteni în perioada 21/22 decembrie 1989 a fost coordonată de forţele Ministerului de Interne, prin majoritatea componentelor care i se subordonau pe atunci. Rolul de conducător al „operaţiunilor”, acordat acestui minister, este confirmat şi prin faptul că MI era emitentul unor ordine speciale şi a instrucţiunilor de punere a lor în aplicare. Cel mai important dintre acestea, Ordinul nr. 02600/1 iulie 1988, a stat la baza „Planului Unic de Acţiune”, aplicat în perioada 17-22 decembrie.
ORDINEA DE BĂTAIE
Conform planurilor de luptă în vigoare la acea dată, primele forţe ce trebuiau să se implice în reprimarea demonstranţilor, la 21 decembrie, erau maşinile pompierilor, care urmau să intervină cu tunurile de apă. După acestea urmau 3-4 TAB-uri ale Forţelor de Ordine şi Intervenţie (FOI), urmate, în ordine, de scutierii aceleiaşi formaţii, elevii Şcolii de Ofiţeri de la Băneasa şi restul forţelor participante (cadrele Şcolii de perfecţionare a ofiţerilor de Miliţie şi ai Academiei Militare, Trupele de Securitate şi efectivele MApN).
Un rol deosebit în această „ecuaţie” l-au avut şi luptătorii USLA. Efectuate în această ordine, primele intervenţii, din după-amiaza de 21 decembrie, au fost total ineficiente. Pompierii nu au avut succes, la fel ca TAB-urile (dintre care unul a şi fost incendiat). Au urmat restul forţelor, care nu au reuşit să-i împingă demonstranţii decât vreo 10 metri. În aceste condiţii, în jurul orei 21:00-21:30, în stradă au coborât reprezentanţii conducerii superioare: Ion Radu, Vasile Milea, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Ion Dincă, Vasile Bărbulescu, Nicolae A. Ceauşescu şi gen. Hortopan. Cu acea ocazie, Milea era echipat în ţinută de război, inclusiv cu cască metalică. La ieşirea din sediul CC, Ion Radu s-a adresat celorlalţi spunând: „Trebuie să facem totul, la nevoie să murim, pentru o cauză sfântă, pentru comandantul suprem”.
DISTRIBUIREA MUNIŢIEI DE RĂZBOI
Într-o declaraţie dată în faţa procurorilor militari în anul 1990, gen. (r) Dumitru Dumitrache, fostul inspector-şef al Inspectoratului de Miliţie Bucureşti, descrie câteva dintre fazele care au premers declanşării evenimentelor de la 21/22 decembrie 1989. Astfel, el afirmă că la 18 decembrie a dispus distribuirea muniţiei de război la toate efectivele din subordinea sa. Şi asta din cauză că, preluând modelul Timişoarei, în perioada 18-20 decembrie, şi în Capitală s-au distribuit manifeste anticeauşiste şi anticomuniste, iar pe clădiri au apărut inscripţii cu acelaşi caracter. Pe 20 decembrie, Ceauşescu s-a întors din Iran. Dumitrescu susţine că, în seara de 21 decembrie, ieşit din sediul CC, generalul Gianu Bucurescu le-a comunicat că, la nivelul conducerii superioare de partid, s-a dispus reprimarea demonstranţilor. În acest scop s-a dispus înfiinţarea unei grupe operative al cărei şef a fost numit ofiţerul MApN Amăriucăi. În subordinea acestuia se găseau col. Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Capitalei, col. Dominic Mitca, col. Dumitru Pavelescu şi col. Robăcel.
Executanții represiunii
FORŢELE DE ORDINE ŞI INTERVENŢII (FOI)
Unul dintre cele mai importante roluri în reprimarea demonstranţilor din zilele de 21/22 decembrie ’89 a fost rezervat Forţelor de Ordine şi Intervenţie (FOI). Conform schemei de organizare, această formaţiune din subordinea MI era compusă din 250 de angajaţi: 9 ofiţeri, 234 de subofiţeri, un maistru militar şi şase angajaţi civili. Dintr-o adresă a MI înregistrată sub nr. 0558738/1990 rezulta că jumătate din efectivele FOI veniseră în unitate în luna noiembrie, aduse de la diverse inspectorate judeţene de Miliţie.
Subordonată direct şi nemijlocit col. Marin Bărbulescu, FOI se afla sub comanda mr. Popa Vasile. Detaşamentele componente erau conduse de alţi şapte ofiţeri: lt. col. Vasile Tonciu, cpt. Gheorghe Nedelcu, mr. Lucian Mocanu, mr. Dragomirescu, lt. maj. Stancici, lt. maj. Petrus şi lt. maj. Petrache. Pentru sprijinul acţiunilor de luptă, FOI mai era dotată şi cu două TAB-uri şi două TABC-uri pe care erau amplasate două tipuri de arme de foc, de calibru 7,62 mm şi 14,5 mm. În plus, existau şi câteva microbuze, un ARO, autobuze şi autocamioane SR tip „transport penitenciar”.
ALTE MISIUNI
În cursul audierilor efectuate pentru elucidarea evenimentelor de la 21/22 decembrie 1989, Florea Pavel, unul dintre martori, a relatat că, în jurul orei 24:00, miliţienii de la FOI au avansat către Pasajul Universităţii, de unde i-au scos pe manifestanţii care se refugiaseră acolo după „spargerea” baricadei. Cu acea ocazie, ei s-au comportat deosebit de violent: victimele au fost îmbarcate în maşini ARO, autodube, maşini de poştă şi în duba „tip penitenciar”.
La anchetă, mr. Popa şi comandanţii de detaşamente nu au recunoscut aceste fapte, dar angajaţii staţiei metrou Universitate au arătat că luptătorii FOI, identificaţi după descrierea echipamentului, au acţionat violent asupra manifestanţilor, lovindu-i cu bastoanele, cu picioarele şi cu scuturile. Trupe FOI au mai fost semnalate şi în vecinătatea Universităţii, pe Bdul Republicii, unde au reţinut demonstranţi, precum şi în zona statuilor, de unde au încărcat „coletele” (arestaţii) pe care le-au transportat la Circa 17 Miliţie şi la Miliţia Capitalei. La dispozitivul de pe Bdul Magheru, din zona restaurantului Grădiniţa, miliţienii de la FOI au fost ajutaţi de TAB-urile MApN, iar la intervenţie au participat şi alte trupe MI. La 22 decembrie, după ora 6:00, Forţele de Ordine şi Intervenţie au fost retrase la sediu şi nu au mai acţionat contra manifestanţilor.
ALARMA DE LUPTĂ
COMANDAMENTUL TRUPELOR DE SECURITATE (CTS)
Printr-un ordin semnat, la data de 17 decembrie 1989, de gen. col. Iulian Vlad, ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului din acea zi, toate unităţile militare ale Comandamentului Trupelor de Securitate au intrat în „alarma de luptă”. O zi mai târziu, în conformitate cu Ordinul CTS nr. T/07091, începând cu data de 18 decembrie, pentru Trupele de Securitate s-a instituit „Starea de necesitate”. În Capitală, între 21 decembrie 1989, ora 13:00, şi 22 decembrie, ora 11:00, sarcina îndeplinirii acestor ordine a revenit Brigăzii 11 de Securitate, aflată sub comanda lt. col. Tudor Cearapin. În Planul de Operaţii al Brigăzii se arată că „pentru întărirea cordoanelor de ordine, pe străzile care converg spre Piaţa Palatului au plecat în misiune 130 de militari în termen, coordonaţi de şapte ofiţeri şi patru subofiţeri care urmau să coopereze cu efectivele UM 0829 şi 0396”. (…)
DIRECŢIA A-VI- A SECURITĂŢII
În cazul în care nu erau duşi la secţii, unde trebuiau să treacă prin „culoarele” formate de miliţieni care se înghesuiau să-i lovească pe unde apucau, manifestanţii ajungeau la Jilava, unde erau anchetaţi de ofiţerii Direcţiei a VI-a de Securitate. Printre aceştia s-au numărat cpt. (r) Ion Gureşoaie şi cpt. (r) Gheorghe Ştefan, despre care mai mulţi martori au afirmat ulterior că, în timp ce îi „audiau” pe cei intraţi pe mâna lor, îi loveau, îi înjurau şi-i ameninţau că o să le putrezească oasele în puşcărie.
ALŢI LUNETIŞTI: SERVICIUL 8 GARDĂ
Formaţiune mai puţin cunoscută din componenţa Securităţii Bucureşti, Serviciul 8 Gardă avea, de obicei, sarcina de a amplasa trăgători de elită, dotaţi cu puşti semiautomate cu lunetă, care să asigure punctele strategice de pe traseele parcurse de Ceauşescu. Fiecare trăgător avea în armă un încărcător cu zece cartuşe şi alte 100, aflate în săculeţi de pânză, sigilaţi cu plumb. La 21 decembrie, în câteva dintre posturile de lunetişti au fost „plantaţi” lt. Dan Pintilie, lt. maj. Nicu Văduva, lt. Viorel Acatrinei şi lt. Marcel Paraschiv.
O „Notă” a unui serviciu de informaţii menţionează că la Serviciul 8 Gardă existau trei puşti cu lunetă, iar posturile „observatorilor-lunetişti” erau amplasate pe blocul „Generala”, blocul-turn şi pe blocul de pe Strada Boteanu nr. 3.
În Blocul „Generala” exista chiar şi un apartament ,,conspirativ” în care erau „plasaţi”, de obicei, „lunetiştii”. Aceeaşi „Notă” arată că, la 21 decembrie 1989, lt. Dumitru Safta a fost amplasat în acest bloc, la etajul 4, în apartamentul 23, apartament care oficial aparţinea familiei Piciu. Ofiţerul avea asupra lui un pistolet „Makarov”, cu 12 cartuşe, un pistol-mitralieră, cu 120 de cartuşe, o puşcă cu lunetă, binoclu şi staţie radio. El a fost „introdus” în post de cpt. Ciungu, iar la ieşire a predat puşca cu lunetă, binoclul şi staţia radio locotenentului Paraschiv.
În cadrul unităţii, de organizarea acestor posturi se ocupa cpt. Virgil Matei. Anchetatorii nu au prea reuşit să afle cu ce s-au ocupat, concret, în perioada 21/22 decembrie 1989, lunetiştii de la Serviciul 8 Gardă şi nici angajaţii FOI care aveau în dotare astfel de arme de mare precizie. Cert este un singur lucru: în timp ce toate căpeteniile militare care au avut putere de decizie în acea perioadă afirmă că subalternii lor nu au făcut uz de armă în acea noapte, în Bucureşti au fost ucişi 48 de oameni. Iar mulţi dintre ei au murit ca în filmele poliţiste: împuşcaţi cu gloanţe care au ţintit cu o precizie remarcabilă, în inimă sau în cap, exact între ochi.
