Home Actualitate Mircea Toma, despre refugiații de la Vama Veche: Nu se pune problema să se adapteze refugiații la turiști

Mircea Toma, despre refugiații de la Vama Veche: Nu se pune problema să se adapteze refugiații la turiști

by George Avram

Mircea Toma, președintele Active Watch a declarat într-o intervenție telefonică  la B1 TV că cel mai bine ar fi ca oamenii să ajute refugiații, și autoritățile să comunice și să fie transparente, pentru că altfel, reacția persoanelor din zonă ar putea fi ostilă.

„Nu se pune problema să se adapteze refugiații la turiști. Refugiații sunt oameni într-o mare nevoie de ajutor. Eu cred că putem găsi printre acei turiști și oameni foarte generoși. Problema e cum se poate face să îi ajutăm. Uite, putem face programe de ajutor pentru copiii lor. Putem face evenimente turistice pentru copiii lor. Sunt locuri foarte aparte în zonă, pentru vizitat. Nu vă gândiți numai la baruri sau la plaja cu nudiști, pentru că nu este singurul loc relevant în zonă.
Se poate armoniza in măsura în care noi ne deschidem brațele.

Pentru asta trebuie să fim și organizați. De obicei, taberele sunt închise. În Turcia sunt tabere care există de 4 ani acolo. Copiii stau de 4 ani acolo, fără să aibă dreptul la o educație corectă. Dacă în tabăra din Vama Veche ar urma să vină și copii, eu sunt primul care mă înscriu pentru a ajuta copiii să aibă acces la educație.

Refugiatii nu sunt un pericol. Vreau să reproșez autorităților lipsa de transparență și lipsa de pregătire de comunicare în acest caz, deoarece reacția oamenilor poate să fie ostilă.

Trebuie sa le creem oportunitatea sa își găsească un rost. Cât timp sunt refugiați, ei nu au alt statut. Ei sunt într-un prim stadiu de evaluare. O să știm mai multe despre ei, și despre oportunitățile prin care îi putem ajuta. Trebuie să stăm cu brațele deschise și să îi asistăm.

foto- euronews.com

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.