Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a declarat miercuri că în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament (care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor) şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali.
„Cam tot ce am găsit a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele.
Situaţia reală nu era cunoscută sau anticipată nici de partenerii internaţionali.
În România, în ultimii trei ani, economia a fost condusă după două bugete, cel prezentat în Parlament şi cel care nu a fost asumat nici de premier, nici de ministrul Finanţelor şi al doilea, care avea toate informaţiile reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali.
E exact metoda folosită de Al Capone de a avea două registre, unul pentru el, altul pentru Fisc.
În ultimii trei ani, datele în buget au fost schimbate după plac
Bugetul naţional a fost transformat pentru a fi pus în slujba partidului. Nu se putea face fără artificii contabile şi fără complicitatea Comisiei de prognoză
Dragnea şi ai lui ştiau mereu că banii erau destinaţi intereselor de partid şi că nu vor ajunge la investiţii. PSD ştia că nu există bani de investiţii.
Voi sesiza organele competente pentru constituirea unui grup organizaţional în domeniul fiscal.
PSD a promovat o serie de măsuri economice, totul a fost premeditat
Nu a curs lapte şi miere. Situaţia e gravă”, a declarat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu.