Impatimitii istoriografiei pot sta linistiti, politica de Dambovita se ambitioneaza sa fie material de studiu, nu arta a guvernarii. Sau, mult mai de inteles sociologic, traim intr-o mare bula politica nostalgica. Ori, pur si simplu, avem un deja-vu nouazecist.
Acum un an, cand PNTCD si FC au reinventat Alianta DA – cu un fin retus ortografic, foarte util intr-o lume a marcilor inregistrate – am zambit cu o superioritate demna de o cauza mai buna. Sau de un scor mai mare. Dar, sa fim seriosi, nu lipsa de imaginatie e primul repros adus politicienilor; ba chiar cred ca, undeva in subconstient, cautam cu totii un model politic ceva mai putin creativ, cu un altfel de dozaj al inteligentei emotionale. Unul in avantajul nostru, spre exemplu.
Deunazi, PSD si compania (UNPR, PC) au propus un alt brand scos din manualul de istorie politica recenta. Se numeste Uniunea Social Democrata si a aparut pe piata electorala la finalul lui ’96, pentru ca PD-ul lui Roman si PSDR-ul lui Cunescu trebuia sa poarte un nume. Petre cel-mai-bun, desi n-a excelat in fata candidatului cederist/taranist, a tractat suficienti parlamentantari, astfel incat Traian Basescu – personaj pitoresc al epocii – sa intre in Guvern. Sa intre in Guvern si sa plece altii, rand pe rand; gratie USD, se-ntelege.
Ironia merge, insa, mai departe. Ideologic, USD – de atunci si de acum – se oferea ca alternativa politica de stanga. Atunci (’96), partener junior intr-o coalitie-mozaic de dreapta, acum – cu prim-ministru intr-un guvern cu balanta inclinata spre stanga. Ideologic, deci, carma-i stabila. Nominal, insa… Daca initial aveam un USD produs de Petre Roman, Traian Basescu, Radu Berceanu – cu participarea episodica a domnului Videanu – , 2014 opereaza o serie de modificari: USD de azi nu e pentru Traian Basescu, ci – declarat – impotriva sa, iar Petre Roman, desi teoretic alaturi de USD in USL, priveste de peste gard si se informeaza de la televizor.
Vorbim mereu despre lipsa de memorie a votantului si, in unanimitate – jurnalisti, politicieni, votanti – intelegem ca aceasta-i sursa de fond a esecului politic: incapacitatea de a corela informatii trecute si prezente; recredibilizarea perpetua a oricarui produs, dupa o scurta perioada de penitenta. Functioneaza cu precizie elvetiana sistemul, singurul, de altfel, prescriptiei faptelor politice. Pentru alegator, vorbele si faptele par a avea un termen limitat de validitate.
Dar pentru politician sau, generic, pentru lumea politica? Nu se aplica oare aceeasi analiza? Cum altfel am putea interpreta identificarea electorala cu un brand – decedat, e drept, dar, iata, inviat recent – gandit tocmai ca adversar electoral? Un brand electoral (USD) gandit initial in cheie explicit anti-PDSR/PSD, si devenit acum e o simpla extensie a acestuia.
Nu tinem la blazon, pe scurt. Sau poate nici n-avem.
