Mii de persoane au manifestat vineri seara, la Budapesta, împotriva premierului Viktor Orban, denunţând într-o nouă serie de proteste „incompetenţa elitei politice”, scrie mediafax.
Manifestanţii au fluturat pancarte prin care îl condamnă pe Orban, a cărui popularitate a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele luni, în pofida a trei victorii electorale în 2014.
Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat în faţa Operei din Budapesta, potrivit unui fotograf al AFP.
Ele şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o politică prin care Ungaria se îndepărtează de Occident şi consolidează relaţiile cu Rusia.
„Ne îngrijorează faptul că Guvernul Orban expune Ungaria influenţei ruse”, a afirmat Robert Gombkoto, un manager în vârstă de 61 ani, citând ca exemplu un împrumut de 10 miliarde de euro pe care Rusia l-a acordat Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.
Mai multe proteste au avut loc începând din octombrie, după ce Guvernul conservator al lui Orban a propus o taxă pe Internet. Acest proiect a fost ulterior abandonat.
Însă valul de manifestaţii împotriva corupţiei şi apropierii lui Orban de preşedintele rus Vladimir Putin menţine presiunea asupra celui mai puternic om din Ungaria.
Viktor Orban, care a fost ales în 2010 şi a câştigat alegerile legislative din aprilie, suscită nemulţumire în Europa şi în Statele Unite pentru reformele sale, considerate drept liberticide de către criticii săi.