“Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.(Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucureşti, 1989, pag. 31)
Mihai Eminescu: Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România
117
Se împlinesc, pe 15 ianuarie 2014, 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Iată, însă, cât de actuale sunte temele abordate în articolele sale.
1 comment
Câtă dreptate şi adevăr s-a prorocit .