Home Actualitate Miercuri, 9 septembrie, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Ce trebuie să facă cei care își doresc copii

Miercuri, 9 septembrie, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Ce trebuie să facă cei care își doresc copii

by Ana Barb

Ortodoxia îi preacinsteşte pe 9 septembrie pe Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, ocrotitorii familiei. Tatăl Maicii Domnului, Ioachim, era un urmaş al regelui David şi mama sa, Ana, era fiica preotului Matthan, care descindea din familia preoţească a lui Aaron.

Scrierile religioase spun că, prin aceşti descendenţi, se împlinea profeţia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească după tată şi preoţească după mamă.

Părinţii Ioachim şi Ana erau oameni foarte religioşi

Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, erau oameni foarte religioşi. Ei s-au căsătorit la Nazaret, iar după cincizeci de ani de căsătorie, cei doi soţi nu aveau un copil, dar trăiau cu speranţa că Dumnezeu le va binecuvânta casa cu un prunc. Ioachim şi Ana trăiau în credinţă faţă de Dumnezeu şi duceau o viaţă cumpătată. Deşi se numărau printre familiile înstărite, duceau un trai modest şi doar o mică parte din venitul lor era folosit pentru traiul zilnic. În acelaşi timp, Ioachim şi Ana dăruiau săracilor o treime din venitul lor şi o altă treime o donau Templului din Ierusalim.

Părinţii Maicii Domnului şi-au dorit un copil toată viaţa

Cei doi soţi şi-au dorit toată viaţa ca Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un copil, dar dorinţa lor, multă vreme, nu s-a împlinit. Totuşi, fiind oameni cu credinţă în Dumnezeu, Drepţii Părinţi şi-au pus speranţa că Părintele ceresc are să le asculte rugăciunile. Atunci când Ioachim şi Ana au împlinit 50 de ani de căsătorie, Marele Preot le-a refuzat jertfa tradiţională care se împlinea după Legea Veche, spunându-i: ”Tu nu eşti vrednic să aduci jertfă la Templu cu aceste mâini sterpe!” În acea vreme, se credea că familiile fără copii erau pedepsite de divinitate. După această mustrare publică, cei doi soţi au plecat acasă îndureraţi.

Părinţii Maicii Domnului s-au rugat şi au postit pentru ca Dumnezeu să le împlinească dorinţa

Deşi atitudinea Marelui Preot i-a umilit, Ioachim şi Ana au hotărât să se roage, implorându-l pe Dumnezeu să fie părinţi şi Acesta să le dăruiască un copil sănătos.

Arhanghelul Gavriil le-a adus vestea cea bună

La scurt timp, după rugăciunile rostite de Ioachim şi Ana, Arhanghelul Gavriil s-a arătat celor doi soţi şi le-a spus că rugăciunea lor a fost ascultată de Tatăl ceresc şi ei vor avea un prunc ce se va numi Maria. Îngerul le-a mai spus că fiica lor va fi binecuvântată şi prin intermediul ei toate neamurile se vor binecuvânta. După aflarea veştii, Ana a promis că acel copil va fi închinat lui Dumnezeu, ca acesta să slujească în biserica Slavei Sale.

Ioachim şi Ana şi-au împlinit promisiunea

După ce a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil, Ana a rămas însărcinată. După 9 luni când s-a născut Maria, Ioachim şi Ana au vrut să-i mulţumească Tatălui Ceresc pentru că le-a dăruit un copil aşa cum şi-au dorit toată viaţa. De aceea, când Maria a împlinit vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o la Templu şi fiica lor a fost consacrată serviciului religios, timp de 12 ani. Totodată, timp de şapte ani, până la moartea lor, Drepţii Părinţi mergeau adesea la Templu s-o vadă pe Maria. Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. După moartea părinţilor, Maria a rămas încă doi ani la Templu.

Rugăciuni după Exemplul Dumnezeieştilor Părinţi

Cei care nu pot avea copii trebuie să se roage neîncetat, urmând exemplui părinţilor Ioachim şi Ana, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze viaţa cu un copil. În viaţa semenilor noştri, care vor să aibă urmaşi, rugăciunile rostite în bisericile ortodoxe care adăpostesc icoane făcătoare de minuni, se împlinesc. La Mănăstirea Nămăieşti (judeţul Argeş), la Biserica Podeni sau la Biserica Icoanei din Bucureşti, rugăciunile de acest fel s-au împlinit şi acele cupluri care  s-au rugat să aibă urmaşi au fost binecuvântate de Dumnezeu cu prunci, ocrotindu-le familia de necazul nerodirii.

Sursa – click.ro, ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.