Home Recomandari Marius Manole, apel pentru adopția maidanezilor: Cățeii mi se par mai oameni

Marius Manole, apel pentru adopția maidanezilor: Cățeii mi se par mai oameni

by Ana Barb

Marius Manole, unul dintre cei mai talentați actori ai României, este și un mare iubitor de animale, după cum se vede dintr-un interviu din animalzoo.ro. Artistul a adoptat o pisică și un cățel de pe stradă, iar acum vrea să se implice în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. După scandalul cu maidanezii, Marius a adoptat încă 5 căţei de la distanţă.

Iată un fragment din interviul cu Marius Manole. Varianta integrală pe animalzoo.ro.

Cum te-ai decis să adopți și o pisică și un cățel?

Eu nu m-am decis. Eu merg pe instinct. Tot ce fac în viața mea, fac pe instinct. (…) Eu acum muncesc ca să-mi iau o casă mai mare cu curte ca să pot să iau mai mulți câini și mai multe pisici. Cam ăsta e scopul meu în viață în momentul ăsta. Nu numai ăsta, sigur că mai sunt și altele.

Cum arată o zi din viața ta în viziunea cățelului?

Cățelul se trezește mai devreme decât mine și se întreabă „De ce nu se scoală ăsta? Ajunge așa de târziu acasă și iar nu mă duce afară.” După ce îl duc afară: „A, ce bine că mă duce afară, da’ stă cu mine 10 minute și după-aia o să mă ducă înapoi în casă.” Câteodată are surpriza să stau și o oră, oră-jumate, două, dimineața și atunci se bucură.  După care zice: „Acuma o să plece la repetiții, o să mă lase acasă patru ore, dar lasă că vine el pe la două, două-jumate, trei. A întârziat încă o oră. A, vine acasă, repede, repede, să mă scoată afară. Stă puțin cu mine, fumează o țigară, mă duce înapoi în casă,  acum iar o să plece că are spectacol. E ora 10, n-a venit. E ora 11, n-a venit. E ora 12, n-a venit. E ora 1, n-a venit.  E ora 2 în sfârșit apare.  Mă scoate afară la ora asta. Stăm cinci minute în fața blocului și ne ducem înapoi acasă. Somn ușor!”

La ce seamănă câinele cu omul?

La tot. Mi se pare că seamănă la absolut tot. (…) Cățeii mi se par mai oameni. Sunt animale care trăiesc cu tine în casă. Se transformă cumva în oameni

Ce are câinele tău și regăsești la oameni?

Are privirea aia de neajutorat așa. Are bucuria de a se juca. Multe lucruri seamănă. Cum se bucură când își vede stăpânul. Și copilul se bucură când vine tata acasă. Mie îmi plac foarte tare,

Câinii din adăposturile de stat sunt omorâți în cele mai grave chinuri, asta nu este o noutate. Doar că acum este legal să faci asta.

Nici nu vreau să mă gândesc… Vreau să-l văd și eu pe omul ăla care omoară câinele și după aceea se duce acasă la copilul lui și se culcă în pat liniștit și se uită în oglindă a doua zi. Și se duce la biserică. Vreau să văd și eu dacă un om are curajul să facă chestia asta

Crezi că printr-o campanie de educare în școli în privința responsabilității față de un câine, s-ar schimba ceva?

Da, trebuie făcută. Prostia în România este că există păreri de genul: nu e bine, n-ai voie, trebuie. Trebuie orice atâta timp cât nu afectează. Trebuie să găsim calea de mijloc. Câinii trebuie să dispară de pe străzi, așa cum cer oamenii și au dreptate. Dar ei trebuie să înțeleagă că nu-i putem omorî, că trebuie să găsim soluții viabile și concrete. Eu, de exemplu, vreau să adopt 5 căței la distanță. Adică să trimit mâncarea pe o lună, să mă duc să îi văd cum sunt întreținuți o dată pe lună. să fie castrați, să le facă și un vaccin. Mă preocup de chestia asta. Trebuie să facem ceva  dacă suntem iubitori de animale. Și atunci și ONG-urilor le va fi mai ușor să supraviețuiască având banii deja de mâncare și alte lucruri pentru câini. Și dacă mă duc și cu doctorul și-l plătesc, ei trebuie doar să-i găzduiască, să aibă grijă de ei, să le dea de mâncare la timp, să le facă curățenie acolo la ei în padoc și așa mai departe. Dacă îi iubim atât de tare, hai să și facem ceva. Sunt atâția oameni care zic, dar eu le-am dus parizer în fața blocului. Da, dar nu asta e soluția. Dacă îi iubești atât de tare de ce nu iei unul în casă?  Eu asta cred că ar fi soluția, să ne implicăm cu toții.

Varianta integral aici: https://www.animalzoo.ro/actorul-marius-manole-cateii-mi-se-par-oameni/

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.