,,O lume de închipuiri, de basm”, spunea Alexandru Vlahuţă despre Mănăstirea Tismana, cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească, cu un rol evident în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani.
Pentru Grigore Alexandrescu, mănăstirea Tismana era „cea mai veche şi mai măreaţă din toate mănăstirile de peste Olt”, iar pentru George Coşbuc un ,,măreţ cuib al Basarabilor”.
Mănăstirea Tismana nu a fost doar un monument de reculegere şi închinăciune, ci şi un loc unde în vremuri de război şi-au găsit adăpost multe personalităţii ale vremii.
Mănăstirea Tismana a fost construită prin râvna cuviosului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparţine alegerea a arhitecturii şi a decoraţiunilor acesteia. Construcţia din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) şi fiii acestuia Dan I (1384- 1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Într-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colţuri, Mănăstirea Tismana este aşezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura întunecată a Peşterii Sfântului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte apa, rostogolindu-se în cascadă în râul Tismana.
Celebrul călător diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 şi menţionează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie, faptul că ea nu mai are seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării, prin mulţimea apelor sale şi întărirea pe care o are, ajutată şi de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”
Sfântul Nicodim este de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi şi cneazul Lazăr al Serbiei.
Din dorinţa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu, la 16 ani părăseşte în ascuns casa părintească din cetatea Prilep (Macedonia) şi cu ajutorul unor călugări athoniţi ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos, unde îşi desăvârşeşte învăţătura.
În Ţara Românească, Sfântul Nicodim a venit cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu.
Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizaţi în viaţă de obşte şi trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Locul de rugăciune, priveghere şi odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, din cauza conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaşte şi la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră” şi prima arhimandrie din ţară.
La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. El însuşi în anul 1405 a caligrafiat şi miniat un Tetravanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.
Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veşnice la 26 decembrie 1406 şi a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care şi l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaşte.
Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfinţită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, octombrie 3, care se păstrează şi astăzi.
Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos şi pridvor şi este susţinută de contraforţi şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul şi o parte din naos.
Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecţie de picturi murale (provenite din Pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărţi vechi, veşminte, uşile vechi ale bisericii (1782) şi altele.
În Biserică se găseşte o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părticele de Sfinte Moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Biserica Mănăstirii Tismana îşi etalează statutul de monument de artă prin tot ceea ce reprezintă şi există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărăteşti (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 şi 1735; policandrul mare din alamă lustruită secolul al XIX-lea; toaca metalică de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, şi altele.
Poetul George Coşbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui, Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.
Cum se ajunge la Mănăstire
La Mănăstirea Tismana se poate ajunge pe mai multe drumuri: ori dinspre Dunăre, din Drobeta Turnu-Severin prin Poarta Motrului, pe DN 67 până la Apa Neagră şi 67D până la Tismana; ori dinpre Craiova: pe Valea Motrului pană la Motru pe DN 67A şi 67 până la Târgu-Jiu pe DN 66 şi apoi pe 67 D până la Tismana, cca 40 km. În drum spre Tismana întâlnim localităţile Celei şi Izvarna, zonă de carst calcaros. De la Târgu Jiu, îndreptându-ne spre Tismana, putem poposi în localitatea Bârseşti, în apropierea căreia, înspre nord, la 15 km şi respectiv 18 km se află satele Vălari şi Vaidei, cu valori etnice deosebite şi frumuseţi peisagistice aparte: Cascada Vai de ei şi Chelile Şuşitei.
Localitatea Arcani (vechea Arquina) este socotită ,,satul celor o mie de pive de bătut dimia” menţionată în acte străvechi de Sigismund al Ungariei şi Iancu de Hunedoara; azi este un centru folcloric cu un inedit muzeu etnografic.
Runcu – alt centru etnografic distinct, loc de nedeie tradiţională, zona de castani comestibili (castanea sativa) este şi poarta spre Cheile Runcului şi Sohodolului.
Sursa: www.mănăstireatismana.ro
