Home Recomandari Majestate, suntem proști!

Majestate, suntem proști!

by Oana Stănciulescu

Când în urmă cu 22 de ani puteam să decidem dacă Monarhia salva România, s-a spus că Regele Mihai, care avea atunci 70 de ani, era prea în vârstă.

Când peste un milion de bucureșteni l-au însoțit de Sfintele Sărbători de Paște pe străzile Capitalei, în 1992, serviciile secrete și oamenii politici ai vremii s-au speriat, iar românii au rămas impasibili.

Când imediat după aceea, Regele MIhai a vrut să se întoarcă definitiv în România, nu a fost lăsat să intre în țară.

Când 20 de ani după Revoluție s-au tot spus minciuni despre plecarea din țară a Majestății Sale Și a Familiei Regale cu vagoane de aur, nicio instituție a statului nu a făcut lumină deși ar fi putut, dacă ar fi vrut, cu un singur document de arhivă.

Când s-a înființat prima asociație promonarhistă, imediat au mai apărut, ca ciupercile după ploaie, alte zeci, astfel încât să se dilueze mesajul și să se încaiere între ele, semn că serviciile nu dorm niciodată. Iar noi ne-am prefăcut că nu înțelegem.

Când la Londra, Regele Mihai era omagiat, la București era ignorat.

Când la doi pași de noi trăieșteunicul supravieţuitor dintre şefii de Stat europeni din Al Doilea Război Mondial, noi rămânem surzi.

Când Regele Mihai putea să confere acestei țări eleganță, strălucire, corectitudine, demnitate și sentimentul patriotic de care aveam nevoie în ultimii 20 de ani ca să ne salvăm, decidem să ne sinucidem.

 

Iartă-ne, Majestate!

You may also like

14 comments

Chirita Calin Catakin 26 octombrie 2013 - 00:01

Aveti dreptate.Ce tara mai exista care sa nu-si respecte eroii.Aducetiva aminte cum se vorbea de Coposu in anii 1990, si ,dupa ce a murit ,a fost apreciat si respectat.La fel cu Ratiu.
As vrea sa nu se intample acelasi lucru si cu Majestatea sa.

Reply
Cecilia 26 octombrie 2013 - 11:44

Imi aduc aminte cand eram pe clasa 10-a a venit revolutia, inca de pe atunci mi-am dorit monarhia, am iesit la marile demonstratii din anii aceia…. din pacate am ramas dezamagita… nimic din ce mi-am dorit pe plan politic nu s-a implinit… nici Unirea cu Basarabia si Bucovina, nici instaurarea monarhiei. Nici masurile ecologice pe care mi le-am dorit si mi le doresc inca…

Reply
Corneliu 26 octombrie 2013 - 13:59

Asa este!
Si merita mai multa meditatie aceasta stare. Eu redau cateva din gandurile mele:
sâmbătă, 26 octombrie 2013

Despre … un alt fel de rasunet
„Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.“
Michelangelo Buonarroti

Realitatea cotidiana a citatului de mai sus mi-a fost data de un material aparut pe Facebook si care spune, in titlu, „Majestate, suntem prosti!”.
Insa nu aceasta aparitie media mi-a nascut gandurile de astazi, cu toate ca ea ne arata, cu adevarat, masura ireparabila a ratarii, sau ratarilor, noastre ca popor si natiune (pe un post tv s-a facut, recent, foarte interesant, diferentierea si clarificarea acestora doua). Cei interesati o pot gasi aici: https://www.expresmagazin.ro/majestate-suntem-prosti/.

Gandurile de astazi s-au nascut in urma unei stiri media de ieri, prin care eram informati ca intr-un anume municipiu, anume conducatori auto si-au etalat anume „cunostinte ale noului cod rutier” prin agresarea „impertinentilor” care au avut curajul sa traverseze corect, pe „zebra”, in timp ce ei n-au auzit de „cedeaza trecerea” si nici de sanctiunile prevazute de noul document reglementativ. Culmea, Politia nu a luat nici o masura pentru ca, chipurile, agresatii nu au facut reclamatie.

Si aici mi s-a parut mie ca suntem intr-o continua vrie birocratico-organizatorica de sorginte mioritico-pseudodemocrata.
Pai e nevoie de reclamatii cand camere de luat vederi iti arata clar, cu subiect si predicat, ca autorii n-au nici in clin nici in maneca cu respectarea legii? Este nevoie de asa ceva cand Codul Rutier este mai mult decat clar? Sau e vorba de altceva.
Si mi-am raspuns, singur, cu acea butada pe care o cunoastem cu totii, inca de pe vremea „cealalta”: „Legea este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc numai boii”. Doar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Revenit, deci, pe Pamant si in Romania, mi-am dat seama ca nimic nu se va putea schimba „in tara asta prost facuta” din cauza ca cei pusi sa o administreze, sa-i legifereze si sa-i apare interesele vor tinti, mereu, numai in jos, mai ales spre buzunarele lor proprii.

De aceea sunt de acord cu aparitia evidentiata mai sus si sugerata spre analiza. Nu stiu, insa, cati o recunosc caci si acestia, putinii, au uitat ca si ei, si eu, am avut o vina la perpetuarea unei stari care ne-a adus in acest „hal”. Am tintit prea jos.

Norocul meu este ca am gasit, asa cum sugeram si cu alta ocazie, un remediu.
Il reamintesc, cu unul din raspunsuri. Este Cartea Cartilor, Biblia sau Sfanta Scriptura care ne invata, in Psalmul 127:

(O cantare a treptelor. Un psalm al lui Solomon.)
1.Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc; daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.
2. Degeaba va sculati de dimineata si va culcati tarziu, ca sa mancati o paine castigata cu durere; caci preaiubitilor Lui El le da paine ca in somn.
3. Iata, fiii sunt o mostenire de la Domnul, rodul pantecelui este o rasplata data de El.
4. Ca sagetile in mana unui razboinic asa sunt fiii facuti la tinerete.
5. Ferice de omul care isi umple tolba de sageti cu ei! Caci ei nu vor ramane de rusine cand vor vorbi cu vrajmasii lor la poarta. https://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/127/
Pentru un alt fel de rasunet. Sau de desteptare a romanilor!

Reply
Stefan Violeta 26 octombrie 2013 - 19:59

,,Când Regele Mihai putea să confere acestei țări eleganță, strălucire, corectitudine, demnitate și sentimentul patriotic de care aveam nevoie în ultimii 20 de ani ca să ne salvăm, decidem să ne sinucidem.” Aceasi opinie impartasesc si eu.Este extrem de bine subliniat.

Reply
ruxrux 26 octombrie 2013 - 23:29

macar tu iarta-ne, Majestate, caci noi nu ne-o vom ierta niciodata!

Reply
Issima 27 octombrie 2013 - 08:45

Să muncim foarte mult, foarte uniţi, foarte sincer şi curat, ca să ieşim din starea jalnică de Prostie şi înapoiere mentalitară în care ne-a adus tocmai republica şi regimurile politice de după instalarea ei.
Trebuie schimbată însăşi paradigma omului şi a stilului politic. Mentalitatea clasei politice e aceea de căpătuiţi, de şmecheri ajunşi sus, de aranjori a tot şi a toate. Cu această mentalitate nu putem vedea o ţară prosperă, valori promovate, prosperitate, echitate, drepatate adevăr. Fiii fiiilor înaintaşilor comunişti nu vor face niciodată din România o ţară prosperă. O vor prăda şi câtă a mai rămas.

Reply
Adriana 27 octombrie 2013 - 10:18

Dumnezeu sa Va aiba in paza Sa,Majestate!

Reply
Adrian Buzoianu 27 octombrie 2013 - 11:51

Aveti dreptate ! Va felicit si apreciez cele scrise de dumneavoastra !
Romanii si-au aratat niciodata adevarata valoare decat atunci cand au avut un lider de valoare.
Este simplu !
Daca in perioada interbelica, cand Romania era monarhie, Bucurestiul era socotit „MICUL PARIS”, in Romania se stabilea pretul mondial al graului, iar romanii erau apreciati si respectati peste tot in lume, ACUM, suntem priviti ca niste PARIA, izgoniti si injurati de toate natiile, iar Bucurestiul este capitala in care strainii ( si nu numai ) sunt asasinati la drumul mare ( vezi cazul nefericitei tinere japoneze, ucisa de un scelerat tinut in libertate de un sistem bolnav ! ) sau al japonezului ucis de cainii maidanezi in plin centrul capitalei.
Va las pe voi sa concluzionati !

Reply
MISHU FONFAILA PRIMERO 27 octombrie 2013 - 13:07

NU ZICEM CA ASTIA CARE DAU CU OISTEA-N GARD DE 24 DE ANI SINT MAI BREJI DAR ORICE TERTELEAC II DA INAINTE CU MAJESTATEA SI LIOTA RESPECTIVA DE (ALTE) LIPITORI. NU MAI INTRAM IN AMANUNTE, CA E PROSTIA INFINITA. LUATI-I, MA, ACASA. CE RAHATI!

Reply
mihail anghel 2 ianuarie 2015 - 10:14

Esti atat de prost incat ai pus pe altcineva sa-ti scrie! Iar singurul tau prieten, care stia sa scrie, stia sa scrie doar…cu litere mari de tipar!!!

Reply
per=tre 29 octombrie 2013 - 15:30

Nu va faceti griji, M.S.stie asta.Noi ,se pare ca mu am stiut sau n-am vrut sa credem asta. Dar , sa se stie ,vor avea probleme maaaari cand vom face pasul catre a voi sa fim si altfel.Sa stie si ei.

Reply
raoul 30 octombrie 2013 - 00:51

Daca generatia asta nu o face ….praful.Sintem cumplit de prosti si impasibili pentru ca vedem ce trebuie si putem face si nu o facem.Pretul pentru aceasta letargie atit de comuna acum oamenilor cinstiti (hotii nu sufera de sa ceva)il va plati tara asta care este si va fi doar o rotita neimsemnata in angrenajul U.E. Regele ar putea sa ne ajute sa iesim din aceasta plasa intinsa de bunii „compatrioti” din Paris si Berlin pentru ca poate discuta cu ei la un alt nivel de cit „yesman” basesco…………..intelege cine pricepe,pricepee cine stie……

Reply
Stefan Caliga 3 ianuarie 2014 - 18:52

Revenirea la Monarhie va fi posibila doar atunci cand clasa politica romaneasca va renunta la toate „balcanismele” si tertipurile orientale pe care astazi le foloseste cu atata patima.
O patima care ar fi folositoare unor cauze dintre cele mai nobile…
Prima dintre ele ar fi Iubirea de Patrie ! Din Iubirea de Patrie izvorasc toate celelalte iubiri…
Din pacate nu suntem spanioli desi ne inrudim cu ei…
Nici macar nu ne asemanam cu vecinii bulgari sau sarbi…
Nu ne asemanam cu ei desi odinioara le-am fost exemplu demn de urmat!
Avem politicienii pe care i-am ales ! Deci avem doar ceea ce meritam…
Pacat, MARE PACAT !

Reply
Rodica 19 aprilie 2014 - 22:14

Sa-l numim pe iluminatul care a spus in 1990 ca Regele e batran (avea 69 de ani), e nimeni altul decat Ion Iliescu (ion negativ). El avea cam 50 de ani, atunci. Dupa douazeci de ani, acelasi ion negativ, care ajunsese intre timp la 70 de ani, spunea ca el nu e batran si ca se simte ca la 40 de ani. Cand l-am auzit imi venea sa sparg televizorul. Dar m-am gandit ca daca nu pot sa-i sparg creierul KGB-ist de tradator de neam si de tara, nu are rost sa-mi duc gandul la bun sfarsit.Eu cand ma gandesc la Majestatea Sa, Regele Mihai, nutresc doua sentimente: unul de iubire imensa, fara margini, asemenea iubirii pe care o port parintilor mei si un altul de rusine, ca apartinatoare a unui popor care nu-l merita pe Rege, un popor care, daca nu l-a tradat, sigur l-a lasat de izbeliste (cum se zice pe la noi). Majestate, iarta-ne!

Reply

Dă-i un răspuns lui Chirita Calin Catakin Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.