Prăbușirea rublei, mult accelerată după aplicarea sancțiunilor occidentale care au urmat declanșării crizei din Ucraina, este deja o realitate constantă de la începutul acestui an. Ziua de 1 decembrie a adus, însă, depășirea unui prag istoric al deprecierii monedei ruse, suficient de gravă pentru ca după-amiază Banca Rusiei să intervină pe piață într-o nouă încercare (după cea de la mijlocul lui noiembrie) de stopare a fenomenului. La ora 14.00 GMT erau necesare 53 de ruble pentru a cumpăra un dolar. În aprilie anul trecut erau suficiente 35 de ruble pentru aceeași operațiune. Refuzul țărilor membre ale OPEC, întrunite săptămâna care a trecut, de-a reduce cantitatea de petrol exploatată zilnic sub 30 de miloane de barili, a împiedicat ridicarea valorii petrolului, care la aceeași oră 14.00 se afla la nivelul de 69.46 $ pentru baril, principala cauză a evoluției negative a rublei, care ar avea nevoie de un preț de aproximativ 90 de dolari pentru a-și reveni. Cu o economie puțin diversificată, care se bazează în mod decisiv pe exportul de petrol, regimul domnului Putin este în criză de soluții pentru evitarea unui dezastru.
Deși inflația s-a ridicat la 8% iar datoria externă s-a menținut la nivelul de aproximativ 678 de miliarde de dolari, nu aspectele economice în sine sunt îngrijorătoare pentru regim, ci consecințele lor politice. Propaganda, foarte eficientă în interiorul țării, prezintă sancțiunile ca fiind maniera occidentului de-a-l pedepsi pe domnul Putin personal pentru politica pe care o duce față de vecini. Ce-i drept, atunci când președintele rus a impus sau a anunțat diverse sancțiuni, acestea au avut o notă destul de neglijent mascată de șantaj, fie că a fost vorba despre vinurile georgiene, sau despre merele moldovenești sau chiar și despre laptele belarus, găsit insuficient de sănătos ca urmare a unor vagi curtoazii avansate de către domnul Lukashenko în direcția Uniunii Europene. Nu este greu, așadar, ca la Moscova intepretările să devină confuze, iar sancțiunile economice ca instrument diplomatic să fie interpretate confrom unor standarde locale. Propagandistic, ideea este avantajoasă și se corelează bine cu imaginea de supererou a președintelui Federației Ruse, precum și cu cea de victimă permanentă a occidentului în care se complace Rusia însăși. Anexarea Crimeei și politica favorabilă separatiștilor din estul Ucrainei a generat un salt în popularitatea lui Vladimir Putin, de la 53% acum un an, la peste 80% în urmă cu două luni. Este un nivel de aprobare tipic pentru o societate care este convinsă că se găsește sub asediu, dar această atmosferă nu poate fi menținută fără mijloace economice pe măsură.
Chiar dacă susținătorii politicii naționaliste a lui Vladimir Putin se recrutează masiv din categoriile cele mai sărace ale populației, regimul său depinde de loialitatea clasei de mijloc. Ori, aceasta din urmă diferă foarte mult de ceea ce este clasa de mijloc într-o economie de piață occidentală. În Rusia, clasa de mijloc cuprinde în proporție covârșitoare funcționari ai statului și nu persoane din mediul economic privat. Cifrele sunt grăitoare și copleșitoare în această privință: statul angajează aproape o treime din populația țării, peste 19 milioane de persoane, cărora Putin le-a sporit veniturile începând cu “decretele din mai” 2012. Pe de o parte, numărul angajaților statului a crescut cu 25% față de 2009, pe de altă parte venitul fiecăruia în parte a sporit numai în ultimul an cu 10%. Această situație salarială favorizează conservatorismul clasei de mijloc, care în proporție de 78% se declară partizana “stabilității”, conform unui studiu al Institutului Sociologic al Academiei de Științe a Rusiei, în luna iulie a acestui an. Ținând cont de faptul că în 2012 domnul Putin a obținut 46 de milioane de voturi, este limpede că susținerea funcționarilor statului este esențială. Loialitatea lor se asigură, însă, cu bani și prin garantarea unei anumite calități a vieții. Spirala sancțiunilor și contra-sancțiunilor a afectat deja stitul de viață al rușilor pentru care produsele occidentale contau. Vectorul descendent al rublei, însă, deschide calea unor fenomene mult mai grave. Puterea de cumpărare a clasei de mijloc scade, lucru deja evident în domeniul serviciilor, cum este cazul turismului. Economiile în ruble se devalorizează constant, așadar a apărut fenomenul transformării lor în dolari și EURO, foarte defavorabil pentru băncile rusești. O altă variantă este investiția în bunuri, de la cele electronice la imobiliare. Pentru acestea, însă, este nevoie de lichidități, iar banca centrală a Rusiei a impus deja din 11 noiembrie o limită a schimbului valutar zilnic, precum și noi reguli privind retragerile din conturile bancare.
În pofida constantelor asigurări ale guvernului și ale Băncii centrale cu privire la caracterul trecător al crizei financiare, în ultimele luni au fost căutate variate alternative, soluții care să facă rubla mai independentă de dolar. Relația cu China Populară, creșterea schimburilor dintre cele două țări la aproximativ 59 de miliarde după încheierea acordului din prima parte anului , a deschis și calea unui experiment de schimb direct între rublă și yuan. Pentru China, care deja face tranzacții direct în yuani cu Iranul, este o politică avantajoasă. Evită să își cheltuiască rezervele de dolari și, în același timp, primește materii prime care devin din ce în ce mai ieftine prin devalorizarea rublei. În octombrie a fost semnat, ca urmare, un acord pe trei ani privind conversia rublă-yuan. Mai mult, și mai interesant geopolitic, Rusia a fost chiar de acord ca, între anumite limite, schimburile sale comerciale cu Iranul să fie făcute direct în yuani. Oricât i-ar putea părea de tentant domnului Putin, ale cărui talente de strateg economic sunt puse la îndoială de către toți analiștii internaționali, să încurajeze o piață intenațioanală bazată pe o altă monedă decât dolarul SUA sau EURO, nu tebuie uitat ce regim are moneda chineză. Yuan-ul nu se supune evaluării pieței libere, ci are un curs controlat de către Banca Populară a Chinei, care-i stabilește anual valoarea raportând-o tocmai la cea a dolarului SUA. Această politică este esențială pentru asigurarea competitivității comerțului internațional chinez, care nu se bazează pe Rusia cât se bazează Rusia pe China, ci este mult mai legat de Statele Unite și de Europa. De altfel, importantul tezaur valutar al Chinei nu ar fi nici el favorizat de o creștere a valorii yuan-ului, care ar aduce o enormă pierdere, de aproximativ 130 de miliarde de dolari, fie și numai pentru 10 procente de creștere a monedei naționale. Fie că își evaluează situația financiară raportându-se la dolar, fie că apelează la yuan, domnul Putin ajunge în aceeași situație: este în pericol de a nu-și mai permite subvenționarea propriei politici domestice, de confortare a unei clase mijlocii docile și anti-occidentale.
Ce rămâne de făcut? Partea periculoasă a acestei situații constă în faptul că răspunsul la întrebare nu va fi dat de către un democrat, ci de către un naționalist, autoritarist, automistificat în haiduc. Reflexul, atestat istoric, al acestei categorii de personaje este să agraveze conflictul pentru a obține din partea occidentului rezolvarea problemelor în care singur s-a afundat. Faptul că tot săptămâna trecută l-a amenințat telefonic pe președintele Poroshenko cu noi agresiuni, cerându-i să renunțe la planurile de apropiere de NATO și UE, este un indiciu că intenționează să urmeze această cale, mai degrabă decât pe cea a detensionării.
