Home Politica Liderii USD: Negocierile cu UDMR sunt în impas. Liderii UDMR: Negocietile merg foarte bine, avem și funcția de vicepremier

Liderii USD: Negocierile cu UDMR sunt în impas. Liderii UDMR: Negocietile merg foarte bine, avem și funcția de vicepremier

by S. C.

După câteva ore de negociere între USD și UDMR, au început să apară informații pe surse potrivit cărora Victor Ponta nu ar ceda ministerul Sănătății, discuțiile fiind foarte dure, dacă nu în impas. Numai că liderii UDMR susțin altceva.  Tanczos Barna, unul dintre liderii UDMR, afirma însă că discuțiile sunt normale și că ei vor primi ce-și doresc. El a declarat la Realitatea TV că este 100% sigur că UDMR va avea inclusiv un post  de vicepremier.

UDMR cere Ministerul Sănătăţii, pentru Cseke Attila, iar premierul, se spune pe surse, nu ar vrea să le cedeze acest portofoliu.

UDMR ar fi solicitat până acum un post de vicepremier şi două de miniştri. Vicepremier şi ministru al Culturii ar putea fi Kelemen Hunor, în vreme ce Attila Korodi ar putea ocupa postul de ministru al Mediului.Maghiarii au spus că dacă nu vor primi Ministerul Sănătăţii vor cere Ministerul Mediului, însă Rovana Plumb – propunerea USD – îşi doreşte acest portofoliu.

You may also like

1 comment

cornel 3 martie 2014 - 11:59

Daca tot afirma ca vor primi ce-si doresc, de ce dracu’ mai merg la negocieri? Ar fi trebuit sa trimita o lista cu ce vor, si gata… Niste profitori ordinari, nu i-am auzit vreodata spunind ce vor sa faca daca vin la guvernare, ci doar ce vor sa primeasca sau sa ia!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.