Ascuns în desişul pădurilor bănăţene, cel mai mare Parc Mulinologic (adică de mori) din sudul Europei, rebotezat în anii ’70 din Rudăria în Eftimie Murgu, după revoluţionarul paşoptist născut aici, este un loc pe cât de pitoresc, pe atât de puţin cunoscut.

Pornind din Herculane spre Caranşebeş, după dealul Cornea, spre Anina, începe Ţara Almăjului, înconjurată de munţi. Fără cale ferată, fără dezvoltare urbană şi industrială, zona şi-a conservat perfect frumuseţea naturală.

Pe la 1874, existau aici peste trei sute de mori

În urma inundaţiei de proporţii din 1955, mare parte din ele au fost distruse, rămânând azi doar douăzeci şi două, înşirate pe aproape trei kilometri.

Morile folosesc o roată orizontală, pusă în mişcare de apă. Roţile erau confecţionate la început din lemn, fiind înlocuite ulterior cu cele de metal, mai rezistente. Morile au fost construite şi exploatate în sistem asociativ, pe baza unei înţelegeri nescrise. Rândul la moară se putea vinde sau moşteni. Se măcinau aici porumb, grâu, nutreţuri pentru animale, rezultând cam 130-140 kg de făină în 24 de ore.

Unele mori poartă numele constructorului sau al familiei deţinătoare (Batolea, Roşoanea, Viloanea, Trăiloanea) ori o denumire de amplasament (Moara de la Tunel, Îndărătnica de la Perete, Moara din Ţarină, Îndărătnica dintre Râuri).

Rudărenii foloseau morile şi ca loc de socializare.

De aici s-au născut şi o serie de legende, multe foarte interesante. Una spune că, dacă îţi petreci o noapte într-una din cele două mori Îndărătnica, în timp ce roata merge în gol, dimineaţa te vei trezi întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt (înapoi).

La moara Roşoanea, se spune că venea regulat o fată foarte frumoasă, necinstită şi ucisă în noaptea de Sânziene, agresorul fiind blestemat de zâna cea bună să se transforme în lup şi „să nu poţi deveni om până nu sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând niciodată”.