Proaspăta ministră a Muncii, Simona Bucura-Oprescu (PSD), a ieșit în evidență prin studiile pe care le-a urmat la Academia de Poliție și la Academia SRI, mai mult decât prin specializările economice Întrebată la o emisiune TV de ce a ales să studieze la Academia SRI „Mihai Viteazul”, Bucura-Oprescu a declarat că a învățat ce este disciplina:„Rigoarea. Este foarte important. Rigoare, disciplină”.
Nu este clar în acest moment la ce o să-i folosească acest lucru la ministerul Muncii.
„Este o instituţie de învăţământ ca şi alte instituţii de învăţământ din România la care fiecare dintre noi doreşte să aibă parte de un tip de cunoaştere pe care nu l-ar putea găsi la o altă instituţie”, a mai spus Oprescu.
Aceasta nu doar a urmat cursurile Academiei SRI, dar s-a și înrudit cu rectorul . Simona Bucura-Oprescu a declarat că este naşa lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei SRI: „Sunt naşa lui Alexandru Ştefan, un tânăr medic român pe care chiar mi-a făcut plăcere să îl cunosc”.
Foto: Simona Bucura-Oprescu / facebook