Aceste cuvinte sunt totale, definitive și cuprind în ele, într-adevăr, o uimitoare poveste de dragoste începută cu déjà mult timp în urmă, povestea de iubire dintre un prinț de la Curtea Regelui Arthur și o țară îndepărtată, învăluită în cețurile necunoașterii și prejudecăților. Totul a început, se pare, cu multă vreme în urmă, pe când Anglia mondenă îl lua în râs pe „prințul țăran” sau „fermierul cu coroană”, cum îi ziceau, persiflând îndemnurile sale constante pentru protejarea naturii și a biodiversității, pentru o agricultură organică care să protejeze și omul, și pământul. Și adevărul este că prințul Charles împărtășea un pic din tristețea și tragismul prințului Hamlet, luând-o cu un pas-doi înaintea timpului în care trăia. Ceea ce atunci părea o prostie, astăzi este un adevăr imperativ al lumii în care trăim.

Apoi, după căderea comunismului, mai mult sau mai puțin întâmplător a descoperit România. A călătorit incognito prin pădurile și satele Transilvaniei. A înnoptat prin case umile și a stat la masă și taifas cu oameni de toate condițiile. A descoperit chiar că are legături de sânge cu voievodul muntean Vlad Țepeș, eroul medieval care era membru al Ordinului Dragonului sau al Dracului, cum i-au zis românii. Și a văzut cum ordinea lumii rurale românești, care venea de la începuturile lumii, stătea să se destrame în haosul unor vremuri de neînțeleasă tranziție. A inițiat atunci o Fundație care să salveze cât mai mult din această lume, a cumpărat el însuși mai multe proprietăți țărănești transformându-le în muzee și spații pentru comunitățile locale, a încurajat și finanțat proiecte de dezvoltare durabilă a satelor transilvane și a contribuit la refacerea a numeroase biserici medievale fortificate care se aflau într-o avansată stare de degradare.

Când, în sfârșit, Prințul s-a urcat pe tron, la 70 de ani, prietenii lui, țăranii din Transilvania, au luat pita, slana și pălinca și-or plecat la Londra să-l ureze și sărbătorească pe „Regele nostru, Charles”. Și acesta este adevărul și morala minunatei povești, oameni buni: pentru britanici, Regele Charles este al III-lea, pentru românii lui însă este Regele Charles I-ul, „prințul nostru care a ajuns Rege”. Astfel că, spre deosebire de tristul Hamlet care a pierdut Danemarca, Charles are acum două regate: unul în cețurile Albionului și celălalt în inimile românilor.