Nu am credite in CHF. Aceasta propozitie simpla poate crea in aceste zile un confort, poate chiar o oarecare statisfactie: ce bine ca am rezistat in fata unui miraj conjunctural. Mai ales ca am avut o asemenea oferta. Si totusi nu am rezistat pe deplin tentatiei de indeplini o dorinta, nu presanta, nu existentiala dar nici un moft: achizitia unui apartament pentru care am luat un credit in euro.
Nu pot pretinde ca nu stiam ce este riscul valutar, dimpotriva! si nici ca aveam siguranta ca nimic greu nu ma va putea incerca in viitor (alt job, un divort, o boala).
Insa oricat de mult m-a afectat evolutia cursului leu/euro nu am cartit cand euro s-a apreciat pentru ca riscul de curs era si este unul asumat. Si atunci de ce azi ma incearca totusi un disconfort? De ce nu pot fi pe deplin solitara cu cei care sufera ca si mine, ce-i drept fara ca eu sa fi beneficiat de „bonanta” unor ani buni in care as fi putut fi ferita de emotiile pe care o moneda tanara precum euro o poate da in fata unei monede istoric stabile…Si de unde incep sa ii inteleg pe cei care asteapta solutii de la banca de la care au luat credit si nu de la magicieni sau de oriunde altundeva.
Sunt doua aspecte unde nemultumirile mele se intalnesc cu cele ale celor cu CHF: atitudinea bancilor comerciale (cel mai des intalnit cuvant in aceste zile este acela de aroganta) si comisioanele (cuvant care devine peiorativ avand in vedere ca recenta cruciada anticoruptie scoate la iveala ceea ce stiam cu totii -comisionul is king).
Si adoptand sloganul Je suis Clientul tau am pentru bancheri un mesaj simplu: mai putina aroganta, mai usor cu comisioanele pe scari…..
