Home Actualitate Jaf de proporţii: Un sat întreg din Transilvania dispare de hartă, după ce a fost retrocedat integral şi ilegal

Jaf de proporţii: Un sat întreg din Transilvania dispare de hartă, după ce a fost retrocedat integral şi ilegal

by Ioana Popescu

Un sat întreg din Transilvania este retrocedat integral şi ilegal, astfel că cei 1.200 de locuitori ar putea să fie obligaţi să-şi părăsească locuinţele. Deja, o parte dintre locuitorii satului Nadăş au fost forţaţi să-şi demoleze nişte anexe gospodăreşti, conform antena3.ro.

Informaţiile au fost prezentate marţi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Cele aproape 9.000 de hectare de teren, mai exact 8.742 de hectare, au fost câştigate în instanţă de o familie, iar sătenii acuză că este vorba despre documente false.

Sătenii spun că au depus o a doua revizuire la Tribunalul Arad şi acum aşteaptă decizia instanţei.

Viceprimarul Petrică Horga spune că sătenii sunt foarte revoltaţi de sentinţa apărută în 2006, potrivit căreia cele 8.742 de hectare de teren au fost retrocedate, „aceşti proprietari demonstrând cu nişte acte că sunt moştenitori dinainte de naţionalizare.
Din actele găsite de noi, aceste suprafeţe aparţineau unor societatăţi anonime, iar o persoană fizică nu poate să moştenească o societate”, a spus Horga.
Avocatul suspectează un fals grosolan în acest caz

Avocatul Vasilica Coroiu a declarat marţi, la emisiunea Sinteza zilei, că suspectează în acest caz un fals grosolan, explicând că notarul a schimbat identitatea persoanelor.

Foto: captura Antena 3

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.