De Andreea C. Talmazan

Motto: „Românii alcătuiesc o rasă occidentală cu obiceiuri orientale” – Dumitru Drăghicescu

La 5 ani de la tragedia de la Colectiv și la câteva luni de la lansare am vizionat documentarul lui Alexander Nanau, proaspăt nominalizat la Oscar. Nu mi-am propus să scriu despre evidența rolului său de film de propagandă pentru cel ce și-a dorit să fie primar al Bucureștiului, Vlad Voiculescu. Nici despre efortul de a stabiliza în mentalul colectiv echipa unui jurnalist ca fiind cea mai bună pentru investigații.

Nu. Mi-am propus să scriu despre o mentalitate. O mentalitate a politicienilor în special, dar de fapt una colectivă.

Într-o conversație privată cu medicul de la Spitalul de Arși, Camelia Roiu, ajunsă în mod evident la capătul răbdării în confruntarea cu realitatea din sistem, care a trimis către presă filmulețul cu viermii din pacientul internat acolo, proaspătul Ministru al Sănătății îi spune: „Ceea ce ați făcut dumneavoastră, că i-ați trimis filmulețul acela lui Tolontan, asta nu este normalitate.” Da, este fraza postulat emisă de Vlad Voiculescu, speranța revigorării sistemului sanitar; așadar, ministrul Sănătății îi spune de două ori medicului Camelia Roșu, care a îndrăznit să înfrunte orice consecințe, că ceea ce a făcut este ANORMAL.

Mi-am amintit de un alt documentar, de fapt un adevărat documentar produs tot de HBO, Cernobîl, și despre concluzia tristă a acestuia. Într-un stat autocrat, realitatea este deformată. URSS-ul de la Cernobîl a transmis în mod conștient comunității internaționale că are situația sub control, că problema nu este la dimensiunile pe care comunitățile științifice o estimau. Pentru că nu își putea permite să pară un stat slab, vulnerabil, incapabil să gestioneze o criză.

S-a întâmplat în România la Colectiv, întâi cu declarațiile cinice ale lui Bănicioiu: ”Avem de toate”; „…sunt tratați la fel de bine ca în orice spital din Germania”. A continuat cu criza Hexifarm și declarațiile celuilalt tehnocrat al guvernului Cioloș, așa cum apare și în filmul de propagandă al lui Nanau, Achimaș-Cadariu, care spunea că nu e o problemă cu biocidele în peste 90% dintre unitățile spitalicești. Și apoi cu Vlad Voiculescu, al doilea ministru tehnocrat al guvernului Cioloș, beneficiar direct al acestui film de propagandă, care ceartă un om din sistemul sanitar pentru că a arătat ce se întâmplă în… sistemul sanitar.

Vorbesc de fatidica mentalitate a lui „nu vorbim despre asta”. Mentalitatea lui „ascundem gunoiul sub preș” și încercăm să îl scoatem câte puțin, cât să nu ridicăm gradul de poluare. Poate îl ardem noaptea, „când toți oamenii dorm”, vorba lui Alexandru Andrieș.

Din păcate pentru România, acest mod de a gândi este  o „normalitate”. Este ceea ce se întâmplă în interiorul marii speranțe a politicii autohtone. În ciuda declarațiilor pompoase, a stindardului cu principiul transparenței pus în fața oștimii, purtat de ochii lumii, USR, și mai nou și PLUS, consideră că a vorbi despre problemele abuzurilor care se întâmplă în organizație „nu este normal”. Cei care o fac sunt trădători, sabotori, elemente, intruși, persoane cu caracter îndoielnic (ca să zic doar câteva apelative folosite pentru a discredita orice încercare de revoltă și de atenționare) care vor să distrugă partidul. Sau țara, așa cum apărea în Cernobîl. Sau, mai cunoscut, „distrugeți singura speranță de salvare a României”!

Privind toate aceste exprimări și dacă încercăm să le punem într-un puzzle putem vedea o hartă mentală. O hartă descrisă în cărțile de manipulare ca fiind specifică regimurilor totalitare. Se neagă și se deformează realitatea; se pun etichete oamenilor care atrag atenția asupra neregulilor, în încercarea de a-i decredibiliza și discredita; se mizează pe sentimentul inconștient de vinovăție („ceea ce ați făcut nu este normal!” sau „distrugeți singura speranță a României!”).

Toate aceste tehnici au fost dezvoltate de aparatul de propagandă nazist și preluat și aplicat cu succes de aparatul de propagandă sovietic în tot fostul bloc comunist. România a trăit decenii sub acest mod de manipulare a maselor. Modelele mentale sunt deja create și stau acolo, în mentalul colectiv, în „inteligența colectivă” (sic!) și trebuie doar accesate. Dar nu pot fi accesate de oricine. Ci de persoane care au un grad ridicat de credibilitate. Cum au fost tehnocrații din guvernul Cioloș, care au ajuns în palatul Victoria după o tragedie care a stârnit ura și revolta cetățenilor față de o clasă politică profund coruptă. O tragedie care s-a dovedit a fi consecința unui lung șir de acte de corupție ce s-a dezvoltat endemic în ultimii 30 de ani.

Să schimbi mentalități este cel mai greu lucru. Asta o știu toți cei ce lucrează în sectorul sănătății mentale. Să schimbi mentalitatea unei nații este un proces continuu și e nevoie de generații care să se implice și de un sistem de educație care să se axeze pe individ, nu pe materie. Dar mai este nevoie de ceva. Este nevoie ca politicienii să depună eforturi de a micșora și de a anula prăpastia pe care tot ei au creat-o și întreținut-o dintre clasa politică și electorat.

Asta a încercat și a reușit în primul său an de existență USR-ul. Apoi „s-a maturizat” în ceea ce se numește “politica dâmbovițeană”. Interesele de grup au devenit prioritare. Pentru că și USRPLUS este oglinda societății, ca orice altă formațiune politică. Însă au reușit performanța de a determina „vechile partide”, cum liderii USRPLUS le numesc, să depună eforturi să se reformeze. Iar acum ei devin ceea ce disprețuiau cel mai tare: niște politicieni ipocriți, obtuzi, politruci. Dacă ar fi să folosesc un termen de specialitate pentru acest fenomen, acela ar fi: “s-au identificat cu agresorul”. Un mecanism psihic de apărare specific copiilor. De altfel asta sunt și pluseriștii: niște copii în politică care se joacă de-a oamenii mari fără discernământ!

Schimbări la nivelul clasei politice s-au produs sub presiunea societății civile. Însă și aceasta a avut puseuri. Poate doar mișcarea pentru Salvarea Roșiei Montane să fie trecută la capitolul activități susținute și consecvente, după fenomenul Pieții Universității. Urmată de protestele împotriva OUG 13.

Societatea civilă suntem noi toți. Noi, cei neînregimentați politic. Și noi și prin noi se „salvează România”. Nicidecum printr-un alt lup care-și schimbă părul, dar năravul ba. Noi! Cetățenii care avem dreptul nu doar de a vota. Ci avem dreptul să tragem la răspundere pe fiecare alt cetățean ales în funcție publică. Și când vom face asta, fără teamă, fără rușine, fără vinovăție, la fel ca medicul Camelia Roiu, abia atunci putem vorbi de salvare. A noastră. A României. A USR-ului. A clasei politice.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.