Home Actualitate Ion Iliescu, audiat la Parchet în Dosarul Revoluției

Ion Iliescu, audiat la Parchet în Dosarul Revoluției

by Ioana Popescu
Ion Iliescu este chemat la Parchet pentru a fi audiat în dosarul Revoluției, informează România Tv. Acesta a mai fost audiat timp de 4 ore în anul 2005 de catre procurorii militari in dosarul privind Revolutia din decembrie 1989.
Președintele Traian Bpsescu I-a cerut recent procurorului general să clarifice dosarul Revoluției„Cer clarificarea măcar a doua aspecte din Revoluție. Cine a luat decizia politică și a cerut ministrului Aparării sa fie scoasă armata împotiva poporului și mai ales armata cu muniție de război. Un raspuns pe care procurorul general Tiberiu Nițu va trebui să mi-l dea”.
Și  fostul prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, s-a prezentat luna trecută la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PȊCCJ), pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul Revoluției de la 1989.   Pe lângă acesta, a mai fost audiat și Mircea Dinescu, care a declarat ulterior: „”Am stat la taclale, la poveşti vânătoreşti, pentru că atâta vreme cât ei n-au reuşit în 24 de ani să spună chiar nimic despre cei care au tras în decembrie ’89, ştiind că mulţi dintre cei care au tras au făcut după aia cariere babane şi în politică, şi în servicii, şi în armată şi mari oameni de afaceri, e clar că a încercat să se pună batista pe ţambal. Acum, eu am încheiat cu un vers celebru: Nimic nu-i prea devreme şi totu-i prea târziu”, a declarat Mircea Dinescu, la ieşirea din sediul Parchetulu

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.