Home Actualitate Iohannis, reacție la greva profesorilor: Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției

Iohannis, reacție la greva profesorilor: Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției

by George Avram

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, prima reacție la greva din educație, aflată în cea de a treia zi, fără soluții acceptate până în acest moment.

„S-au găsit soluții pentru o parte din solicitările făcute de sindicate. Acestea vor fi onorate, indiferent cum se vor desfășura negocierile”, a spus Iohannis.

Iohannis a făcut aceste declarații la finalul discuțiilor cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită de stat în România.

„S-au găsit soluții pentur o serie de puncte revendicate de sindicate. Acestea – și am avut o discuție cu conducerea coaliției pe această temă – aceste promisiuni vor fi onorate indiferent cum se duc negocierile, ce a promis guvernul că este posibil, se va face.

Pe de altă parte, și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc.

Este greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției și există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice, care sigur că va veni cu soluții pozitive și pentru salariații din Edicație”, a declarat Iohannis.

Reamintim că peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic sunt în grevă generală de luni.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.