Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în care arată că atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo reprezintă un ”act terorist crud şi laş” şi îi asigură pe partenerii României de întregul sprijin în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel.
”Atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo reprezintă un act terorist crud şi laş. Îmi exprim compasiunea pentru familiile victimelor precum şi solidaritatea faţă de naţiunea franceză atât de lovită astăzi”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis agenţiei MEDIAFAX.
Şeful statului mai transmite că ”îi asigură pe toţi partenerii României de întregul sprijin în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel”.
”Comunitatea internaţională trebuie să aibă o atitudine fermă în faţa încercărilor teroriste de distrugere a statului de drept, de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Libertatea de informare este un drept fundamental al omului. Atât toleranţa religioasă şi etnică, cât şi dreptul la libera expresie sunt fundamentele civilizaţiei moderne, construită pe principiile democraţiei”, se mai precizează în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.
Cel puţin 12 persoane, inclusiv doi poliţişti, au murit şi alte patru au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al publicaţiei satirice Charlie Hebdo.
O reuniune de criză a fost convocată la preşedinţie la ora 13.00 GMT (15.00, ora României), iar Franţa a ridicat la maximum nivelul de alertă – şi anume „alertă de atentat” – în regiunea pariziană, în urma atacului.