Home Actualitate Iohannis: „Astăzi putem să arătăm cu toții că suntem uniți”

Iohannis: „Astăzi putem să arătăm cu toții că suntem uniți”

by S. Z.

Președintele Klaus Iohannis a adresat  un mesaj pentru țară.

„Mă adresez astăzi fiecăruia dintre dumneavoastră cu gândul că traversăm un moment de grea încercare. O tragedie cumplită a lovit sute de familii din România. Fie că ne îndreptăm gândurile spre cei care au pierit în incendiul devastator, fie că ne rugăm pentru sănătatea și supraviețuirea tinerilor care se luptă pentru viață în spitale, trebuie să privim această tragedie cu toată compasiunea, dar și cu toată responsabilitatea. Sunt momente când o națiune își dă măsura a coeziunii, solidarității și până la urmă, a tăriei sale. Astăzi putem să arătăm cu toții că ne pasă și că suntem uniți. Ne-au arătat-o deja sute de asistente, infirmiere și medici care au venit la spitalele lor fără să fie chemați sau obligați, miile de români care au donat sânge sau zecile de studenți și voluntari ce și-au oferit sprijinul oriunde era necesar”

„În aceste momente avem datoria să învățăm o lecție, din păcate plătită cu atâtea vieți, cu atâta suferință. Nu mai avem voie să tolerăm incompetența unor autorități, ineficiența unor instituții, nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide. Trebuie să ne asumăm fiecare rolul pe deplin de cetățeni activi și implicați, care știu să acționeze împreună pentru că le pasă de societatea și țara în care trăiesc, să fim solidari și să cerem autorităților să fie responsabile pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple niciodată. Zecile de tineri loviți crunt și familiile lor merită acest angajament al nostru”, a declarat șeful statului în mesaj.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.