Interviu realizat de Dana Grecu cu Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de fotbal a României: “Monarhia ar fi adus apropierea de credinţă , de valorile umane, de bunătate, de echilibru. Ori cine ne-ar fi vrut pe noi puternici şi echilibraţi? Vedeţi genele astea comuniste cum au lucrat?!”

Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale de fotbal a României: “Monarhia ar fi adus apropierea de credinţă , de valorile umane, de bunătate, de echilibru. Ori cine ne-ar fi vrut pe noi puternici şi echilibraţi? Vedeţi genele astea comuniste cum au lucrat?!”

–  Dle doctor, sunt 25 de ani de fotbal la echipa naţională.  Ce simţiţi
când auziţi imnul?
 

Mă simt român şi exacerbez starea mea de a fi român. Mă umplu de mândrie şi de bucurie.  Mi-a cântat imnul de ( n.r. se ridică de pe scaun şi scoate dintr-un sertar un dosar gros: pagina şi meciul) … nici nu mai ştiu de câte ori.  Peste 300 de ori!
– Aţi schimbat şi imnul!
 

În 87 am fost prima dată la echipa naţională, pentru 2 meciuri.  M-au dat afară pentru că nu eram membru de partid. N-am vrut. M-au presat, n-am vrut cu niciun chip.  Da, am schimbat imnul, dar să ştiţi că imnul ăsta e mult mai pe sufletul meu. Are ceva aparte. În simt cu toată fiinţa mea.  Îl aştept ca pe cel mai important moment al meciului.
– Aţi plâns vreodată?
E, sigur! De fericire şi de necaz. Vreţi să vă spun când am plâns de fericire? În Tara Galilor, la Cardiff, când ne-am calificat la
Campionatul Mondial din America. Acolo a fost un context absolut special! A fost pentru prima şi ultima dată în viaţa mea când i-am cerut ajutor lui Dumnezeu pentru altceva decât îl obişnuiam să îl rog.  Pentru un meci, pentru victorie.  A fost înţelegerea mea cu el: Doamne, ajută-mă acum şi toate cele ce vor urma după asta, pe linie sportivă, o să le iau ca atare, fără să comentez. Şi aşa am făcut. Dumnezeu mi-a ascultat ruga,
ne-am calificat şi eu m-am ţinut de cuvânt.  Ce zile am trăit la  Cardif cu generaţia de aur! Băieţii se strângeau cu toţii în camera mea de hotel.  Acolo vorbeau, acolo se încurajau, lângă mine.  Ca şi cum eu eram liantul! E o senzaţie colosală să simţi că oamenii vin lângă tine atraşi de energia ta bună.
– Pentru ce se roagă dr Pompiliu Popescu?
Pentru sănătate şi întelegerea vieţii. Adică să pricepi care e rostul tău pe lume!  Pentru bunătate şi să ne ferească Dumnezeui de nenorociri.

– Dle doctor, multă lume vibrează la auzul imnului. De ce nu reuşim să menţinem starea asta şi dincolo de tribună?

Competiţia sportivă are conotaţii sociale extrem de importante.  Auzi imnul, vibrezi, eşti român.  E un mijloc de relaxare dar şi unul în care defulezi toate frustrările adunate în timp.  Ceauşescu avea în ideologia lui că poate să îndobitocească masele având ca paravan spiritul ăsta de
competiţie în sport.Venea lumea la stadion sau urmarea o întrecere sportivă  şi îşi vărsa năduful.  Nu pe sistem, nu pe conducător. Pe meci. Pe jucători. Acum pare să fie la fel. Oamenii vin pe stadion cu aceleaşi convingeri şi pleacă la fel de descătuşaţi. Şi o iau de la capăt. Acumulează frustrări şi le descarcă, atunci când au ocazia, în sport. 
– Dar  tribuna oficială  e plină ochi de lideri politici care strigă cât îi ţin plămânii: Hai, Romania! De ce nu se lasă conduşi de starea asta şi acolo unde sunt puşi să decidă pentru ţară?
Să ştiţi că eu am certitudinea că ei strigă din convingere: Hai,
România!  Însă acolo unde sunt puşi să conducă ţara nu reuşesc să iasă din logica intereselor de grup.  Da, ei ar trebui să pună pe primul loc altruismul!  Nu merge la noi!

– De ce ?
Sunt egoişti şi, odată ajunşi la putere, la butoane, văd o ocazie unică de a-şi rezolva problemele materiale! Pentru ei şi neamurile lor, până la a nu ştiu câta generaţie!  Animalele nu îşi fac provizii de hrană! Omul, da!  Paradoxal, atitudinea asta vine din lipsa de educaţie, din lipsa de înţelegere a vieţii! Mai tineţi minte? Eu am spus că mă rog la Dumnezeu pentru înţelegerea vieţii!
–  V-a bătut gândul să plecaţi din ţară?
Da. Înainte să plec din ţară, pe vremea lui Ceauşescu.  Până la prima plecare am crezut că dincolo sunt câinii cu covrigi în coadă. La prima deplasare aveam să pricep ce înseamnă cu adevărat dorul de ţară. Concepţia mea despre viaţa s-a întărit în sensul că nu e totul să alergi după  bani, case, averi.
–  Cum se simte dorul de ţară?
Acut! Deşi au fost locuri în care am ajuns care mi-au plăcut foarte mult. Hong Kong-ul, de exemplu. Dorul se simte acut!  După o zi de stat departe de casă nu îmi reglez organismul decât pentru întoarcere. Stau cu ochii pe uşa şi cu gândul la aeroport. Întotdeauna am avut condiţii foarte bune în deplasări, dar, vă spun cu mâna pe inimă, cu cât condiţiile sunt mai bune cu atât dorul de  casă e mai puternic. Eşti într-o lume materială şi te gândeşti la alta. La aceea în care, până la urmă, vei muri. Nu există bani să-mi cumpere dorul de ţară!
–  Vine din educaţie?
Din felul meu de a fi!  Te trezeşti cu sentimentele astea! Realizezi că le ai! E un dat! Important e să-l valorifici şi să nu-l negi!
–  Ce regrete are un om care a văzut toată lumea?
Vă spun sincer: că ţara mea nu are o poziţionare geografică mai bună cu vreo  5 grade! ( n.r. râde melancolic). Ştiţi ce înseamnă asta? Fericire! O climă mai bună! O stare de primăvară propice sufletului şi toanelor lui! Nordicii au psihoze din cauza norilor! Am fi fost mai fericiţi, mai calzi, mai deschişi, mai vioi. Poate mai buni! Sigur, mai buni!
– Dle doctor, cum să predici tinerilor despre fair play când tot ce se întâmplă în jurul lor ţine de pile şi relaţii si cumetrii?
Da, e posibil. Când eşti un om educat faci faţă curentului!  Oricum, te ia mai greu!  Mulţi indivizi educaţi pot întoarce valul ăsta distrugător!  Pot ajuta la salvarea a ceea ce a mai rămas din noi.
– Dvs vă ocupaţi cu salvarea!
Ştiinţa e limitată. Dumnezeu  a creat condiţii să avansăm, să evoluăm. Până la un punct.  În meseria mea, ştiinţa contează, e drept, dar pentru un suferind nu e mare lucru.  Omul îndurerat aşteaptă ca medicul să-i dea încredere, speranţă şi acea stare că el, doctorul, e paravan pentru pericolele care pot apărea.  Iar asta înseamnă har şi experienţă. Speranţa este esenţială! 
– Insist, dle doctor,  predicaţi fair playul când cei mai cunoscuţi oameni din fotbal sunt în puşcarie! Nu-i o muncă de Sisif?
  

Deloc.  În sinea mea, mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere să muncesc.  O muncă de Sisif? Munca e o plăcere, e necondiţionată.  Azi dimineaţă m-am bucurat că sunt bine, că pot face lucrurile în care cred, că pot ajuta. E mare câştigul de a nu gândi viaţa în termeni de adversitate, de răzbunare.
– Cu cine ati votat în 90?
Cu PNŢCD.  Aveam de ales între ei şi liberali.  Eu am votat cu Raţiu la preşedinţie.  Nici cu PSD, nici cu Iliescu. Ştiţi când mi-au luat voturile pesediştii? Când am avut de ales între Geoană şi Băsescu sau când a apărut USL.
– Cu Raţiu aveam altă soartă?
Absolut! Absolut! Eram pe alt drum. Dar s-a făcut orice ca să nu ajungem la monarhie!  Pentru că monarhia ar fi adus apropierea de credinţă , de valorile umane, de bunătate, de echilibru. Ori cine ne-ar fi vrut pe noi puternici şi echilibraţi? Vedeţi genele astea comuniste cum au lucrat?!(n.r. se uită cu admiraţie şi respect la fotografia cu familia regală care tronează, la vedere, între cărţile despre medicină).
–  Ce aţi simţit când preşedintele Băsescu l-a acuzat pe rege de trădare?
Preşedintele a insultat valorile morale ale acestui popor.  Le- a
zdruncinat!  E prea puţin să spui că a jignit o parte dintre cei care au convingeri legate de monarhie. Prea puţin!  Niciun conducător nu are voie să facă asta!
–  Dle doctor, vă e frică să vorbiţi la telefon?
Nu am motive să-mi fie frică, dar realizez că aş putea să fiu ascultat. Oricine poate fi ascultat. Ăsta este un atentat la libertatea de exprimare şi invocarea motivelor legate de securitatea naţională şi a luptei împotriva terorismului nu stă în picioare. Libertatea omului trebuie să fie mai presus de consecinţe.

– Când v-a fost cel mai rău în viaţă?
Ai momente când crezi că se sfârşeşte lumea!  În cazul meu, momentele astea se leagă de suferinţele altora.  Nu-mi amintesc ca eu personal să fi fost vreodată motivul meu de disperare.  Dar absorb ca un brurete necazurile, depresiile, greutăţile celor din jurul meu. Sunt oameni care se descarcă şi te împovărează pe tine cu ce le e lor greu de dus. Nu mă plâng.  Mă rog la Dumnezeu să-mi dea răbdare şi putere. Sunt adesea
foarte fericit!  Realizez că nu trăiesc degeaba şi sunt foarte fericit! Chiar şi greutăţile au sensul lor în povestea asta cu fericirea. Viaţa e făcută să fii în mijlocul greutăţilor!
–  Care e cel mai important sfat pe care l-aţi primit de la părinţii dvs?
Să fiu bun. Altruist.  Şi îmi aduc aminte că mama mea mi-a spus aşa: tu trebuie să te faci doctor! Dacă te faci doctor o să ştii să faci orice!( n.r. râde cu poftă). Şi ştiţi ceva? în momentele mele de relaxare îmi place să fac lucruri care n-au nicio legatură cu meseria mea. Să repar, să meşteresc.

–  Sunteţi de acord să vorbim despre dragoste?     
Hm, da, de ce nu?  Viaţa te pune în situaţii să dai proba înţelepciunii, dar oamenii nu pot trăi fără dragoste. Dragostea ne metamorfozează.  Ne face să mergem înainte în relaţia noastră cu noi. Ne dă căi de a ne descoperi. Ceea ce, una peste alta, înseamnă evoluţie.

–  Aţi pomenit de momentul Cardiff, Ţara Galilor.  Eraţi în mijlocul generaţiei de aur a fotbalului românesc!  O să trăim doar din amintiri? Se mai întrevede o generaţie de aur?
 Nu. Şi spun asta pentru că mă gândesc că istoria e irepetabilă.
Generaţia Hagi a cunoscut modestia şi privaţiunile schimbărilor de regim. Nu a făcut şocuri la o convertire brutală a statutului social. A trecut de la sărăcie la conturi de milioane. Sărăcia de dinainte de bogăţie a fost baza unor caractere puternice. Pentru că oamenii ştiau să drămuiască şi să aprecieze. Acum se separă uleiul de apă.  Foarte mulţi fotbalişti se văd împliniţi financiar, cred că au dat lovitura şi euforia asta îi dezrădăcinează.  Nu există să nu plăteşti pentru ce faci în viaţă. Îmi place vorba asta: e prea scump un lucru care nu costă nimic!
– Aveţi o dorinţă?
Să pot dărui!  E ţinta mea magică! Viaţa m-a învăţat că lucrurile mici aduc bucurii mari.
– E o posibilă explicaţie pentru faptul că vă plac bomboanele?
Să vă spun ceva: prima mea ieşire din ţară a fost în Turcia, la Edirne.
Care credeţi că a fost primul lucru pe care mi l-am cumpărat? Halva (n.r. râde). Ce credeţi că am acum în frigider?  Halva!  Dacă vreţi, vă dau şi dvs!
– Dle doctor, a fost o onoare să stau de vorbă cu dvs!   

 NR Acest articol a aparut si in editia tiparita a Expres Magazin.