112
Guvernul Ponta a adoptat în şedinţa de miercuri, 10 decembrie, un Memorandum prin care se înfiinţează, în subordinea Ministerului Justiţiei, o agenţie dedicată gestionării bunurilor sechestrate, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
„Noua structură va deveni operaţională până la sfârşitul lunii martie 2015 şi va dispune de 30 de posturi, rolul ei fiind de a administra bunurile sechestrate în cadrul unor proceduri penale, activitate care, în prezent, se realizează de mai multe instituții, ceea ce creează dificultăți în gestionarea și, ulterior, valorificarea acestora. În acelaşi timp, noua structură va avea un rol de coordonare şi decizie, în cooperare cu ANAF, a activităţii de valorificare a bunurilor confiscate”, se precizează în documentul citat.
Potrivit lui Robert Cazanciu, ministrul Justiţiei, „înfiinţarea acestei structuri în cadrul MJ va permite ca bunurile care în prezent se depreciază pe durata procedurilor judiciare, pierzându-și din valoare, să fie corect şi eficient administrate astfel încât în final să avem un grad cât mai ridicat de valorificare a acestora şi, implicit, să alimentăm bugetul de stat cu sume cât mai mari de bani”.