Home Actualitate Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă

Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă

by Ana Barb

La 1 martie 1837 s-a născut scriitorul Ion Creangă (m. 31 dec 1889), considerat unul dintre cei mai mari scriitori români.

Deşi în ”Fragment de biografie” Ion Creangă însuşi spune că s-a născut pe 1 martie 1837, data naşterii sale este incertă, deoarece, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti publicată de Gh. Ungureanu, Creangă s-ar fi născut pe 10 iunie 1839. Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.

În 2014, a fost descoperit un jurământ „misterios” în arhiva Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, documentul dezvăluind existenţa unei grupări „secrete” din care făceau parte mai multe personalităţi ale secolului al XIX-lea, între care Nicolae Culianu, Nicolae Gane şi Ion Creangă.

„Jur pe onoare şi conştiinţă./ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce”, se arată în textul semnat de membrii grupării.

Documentul a fost semnat înainte de anul 1883, când a încetat din viaţă unul dintre semnatari.

„Având în vedere statutul moral şi profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceştia şi-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reuşit, fără îndoială, să păzească secretul absolut, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au şi angajat”, a declarat cercetătorul ştiinţific al Muzeului Literaturii Române Iaşi, Dan Jumară.

Integral pe descopera.ro

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.