Citesc cu uimire știrea conform căreia ANAF dorește să confiște casele , mașinile de lux sau alte bunuri proprietarilor și administratorilor firmelor care au datorii la stat.

Nu ar trebui să mă mir deoarece există un precedent prin propunerea fostului ministru Radu Stroe care dorea să confiște mașinile celor care nu-și plătesc la timp amenzile de circulație. Totuși continui să mă mir cât de greșite, arbitrare și discriminatorii pot fi unele decizii ale unui guverna al unei țări membre a Uniunii Europene în secolul de grație XXI.
De ce consider această propunere greșită?
Deoarece niciodată nu omori găina dacă vrei să ai ouă sau niciodată nu elimini din circuitul economic surse de finanțare aflate în ” hibernare”. Singura șansă de reluare a circuitului este scoaterea acestora din hibernare și încurajarea continuării activității.  În termeni de contabilitate simplă ( orice contabil știe acest lucru) valorificarea bunurilor confiscate, fie prin licitare sau vânzare direcționată, nu se ridică niciodată la nivelul recuperării datoriei. Din contră, necesită cheltuieli suplimentare de depozitare, transport și organizare a acțiunii de valorificare.

Corect ar fi fost ( ar fi util de citit la ANAF experiența argentiniană din perioada 1998-2002. Ref : James Petras : ” Agentina- Depression, Revolt and Recovery. Oxford 2013.) să se înceapă un proces de analiză caz cu caz, să se determine cauzele întârzierilor sau neplatei și să se negocieze o eșalonare a datoriei. Posibilitatea dată unui patron sau adminmistrator de a-și continua activitatea prin eșalonarea datoriei ar fi reprezentat o serioasă motivare a acestora și o cale sigură pentru ANAF de a-și recupera datoria.

Măsura ar fi greșită și din punct de vedere socio-structural deoarece o mare parte a patronilor și administratorilor sunt reprezentanți ai clasei mijlocii. Prin umilirea și pauperizarea acestora se pierde impactul pozitiv-decisiv pe care clasa mijlocie îl are în dezvoltarea economică și socială.

De ce este arbitrară?

Deoarece nu se poate generaliza cuplabilitatea patronului sau a administratorului în ceea ce privește întârzierea sau neplata dărilor la ANAF. Există o multitudine de cauze dar important este să se cunoască reponsabilitatea directă a persoanelor.  Multe din cauze sunt de natură obiectivă : recesiunea mediului de afaceri național și internațional, dinamica ratei de schimb, condițiile meteo sau nepla de către stat a facturilor și TVA-ului către firme. Iată cum devine extrem de arbitrară decizia culpabilizării personale a patronului și de ce s-ar cere, și din acest motiv, o analiză caz cu caz. Problema este dacă o astfel de analiză este posibilă dat fiind lipsa de personal și de proceduri adecvate ? Evident nu este posibil, lăsând cale liberă generalizărilor și subiectivismului sau poate chiar a partizanatului politic

O altă întrebare : cum se va determina gradul în care patronul aflat în culpă duce o viață ” de abundență”, considerată a fi prea îmbelșugată pentru datoria pe care o are ? Cum se măsoară, cu ce standarde ? Există coeficienți de egalitarism ca în comunism?

Ar mai trebui spus că proprietatea privată este apărată constituțional și că atacul asupra ei se poate face doar prin instanță dacă s-a dovedit că are o proveniență ilegală.

De ce este discriminatorie?
Deoarece intră în contradicție cu altă măsură guvernamentală, aceea a reducerii cu 50% a ratei de rambursare a creditelor. Cei care vor beneficia de acea amânare și de creditul fiscal pot fi asimilați fără probleme cu patronii datornici. De ce datornicii băncilor sunt amânați și beneficiază de negocieri cu creditorii iar datornicii statului nu au aceleași posibilități ? O altă discriminare apare prin tratarea diferită a patronilor privați față de patronul stat.Clienții politici puși în funcții de conducere la intreprinderile de stat care nu-și plătesc cu anii datoriile vor fi și ei deposedați de bunurile personale ?
Este de înțeles disperarea și panica existentă la nivel guvernamental față de incapacitatea alimentării corecte a bugetului într-un an electoral dar, s-a depășit orice limită. Pe lângă impozitarea excesivă se trece la măsuri ce seamănă din ce în ce mai mult ce cele din perioada ”naționalizărilor” a anilor 1948-1949. În locul acestor măsuri haotice și imorale nu ar fi mai bine ca parlamentul să reia discuția pe proiectul de lege al impozitării marilor averi. Ar fi mai corect și mai european dar ar afecta interesele clientelei politice transpartinice.

MirceaCosea.blogspot.com

 

loading...

1 COMENTARIU

  1. sa nu ne ascundem dupa degete, d-le Cosea! ceea ce sustineti Dvs nu este dreptul la a doua sansa al celor onesti ci sansa escrocilor de a scapa de cuvenita executare silita! daca ati fi scris acest text cu referire la, sa zicem, Norvegia, v-as fi crezut, insa intr-o tara unde abunda mizeria morala iar averile se fac preponderent din „tepe”, a veni cu asemenea teorii devine ridicol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.