Grădina din Carpaţi: Misiunea preşedintelui Iohannis – să oprească Syriza românească

Mişcările şi scenele politice din ultimele zile, declaraţiile unor lideri, aprobările pentru mitinguri, numărul tot mai mare de politicieni, de la toate nivelurile, urmăriţi, arestaţi, trimişi în judecată sau condamnaţi deja, totul culminând cu cercetarea penală a premierului Victor Ponta urmată de refuzul acestuia de a demisiona şi de zidul făcut în jurul primului ministru de majoritatea parlamentară, dau imaginea unui început al sfârşitului actualei clase politice româneşti. Riscăm ca România să fie zgâlţâită, zguduită din toate balamalele politice. Nu ştiu dacă va urma un tip de mişcări de dreapta, de stânga, populiste, dar vor avea legătură aproape sigură cu disperarea, cu exasperarea şi, ca o transpunere politică a acestora, cu extrema – nici nu mai contează care. Românii, în aceşti 25 de ani scurşi din 1989, au mai dat semne că s-au săturat de o clasă politică inconştientă, incapabilă, hoaţă, lacomă, mincinoasă, jegoasă la suflet şi plină la portofel.
Majoritatea semnelor că românii sunt la un pas de a bascula clasa politică, să zicem tradiţională, au început să vină din 2000.
1. La alegerile prezidenţiale din acel an, Corneliu Vadim Tudor, populist, fals justiţiar, “Sus Patria, jos Mafia!”, combinaţie toxică de stânga-dreapta, a fost la un pas să-l surclaseze pe Ion Iliescu, reprezentantul, să-i spunem, al scenei politice tradiţionale. Teama că Vadim ar putea, totuşi, ajunge la Cotroceni a fost atât de mare, încât până şi doamna Doina Cornea a ieşit pe postul public de televiziune şi a pledat pentru alegerea lui Iliescu!
2. Următorul moment, tot prezidenţial, a fost în 2004. În faţa unui reprezentant de seamă al clasei politice, premierul în funcţie atunci, Adrian Năstase – cu notorietate naţională şi externă consolidate, cu viziuni şi rezultate ale guvernării relativ bune, a apărut un mai puţin cunoscut politician – şleampăt, vesel cu poporul, genul de haimana pe care la început nu îl ia nimeni în seamă dar apoi se dovedeşte că a umplut ringul de sânge – Traian Băsescu. Tot cu sloganuri şi mesaje populiste – “să trăiţi bine!”, “sistemul ticăloşit”, “mafia personală a lui Adrian Năstase”, lupta anticorupţie, condamnarea comunismului etc., banditul Popeye a reuşit să-l învingă pe marele sultan Adrian Năstase. Mai mult, reuşeşte să şi stea timp de zece ani la timonă, cu sticla de rom într-o mână şi cu muza pe picior. Încă o dată, majoritatea românilor a semnalat că vrea altceva decât ceea ce tagma politică românească îi oferea. Bineînţeles, şi Băsescu s-a dovedit a nu fi decât un alt reprezentant al sistemului ticăloşit.
3. Vin apoi alegerile parlamentare din 2012. Marea senzaţie senzaţională este intrarea în Parlament, cu un scor foarte bun, a Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Programul politic pentru care l-a votat poporul OTV? “USL-PDL, aceeaşi mizerie!”, “E vremea poporului!”, 25.000 de dolari fiecărui cetăţean etc. Încă un semnal că poporul – fie şi partea insomniacă a sa, este gata să aleagă pe oricine altcineva decât “ciocoii” tradiţionali “care au supt poporul până l-au vlăguit”!
4. Tot la alegerile parlamentare din 2012, votul masiv pentru USL precum şi scorul la limită al PDL-ului, trebuie interpretate tot ca o revoltă a românilor înpotriva sistemului dispreţuitor-autoritar instituit de preşedintele Traian Băsescu.
5. Alegerile prezidenţiale 2014 arată din nou respingerea de către cetăţeni a star-sistemului ticăloşit, reprezentat de data aceasta de Victor Ponta. Un personaj mai degrabă anti-star – liniştit, corect, paşnic, temeinic, un om de bun-simţ, exact opusul a ceea ce li se oferise românilor să voteze până atunci, îl învinge pe starul maimuţoilor politici din prezent. Alegerea lui Klaus Iohannis în cea mai înaltă funcţie în stat a avut şi o componentă importantă de disperare, de exasperare a românilor. Şi nu numai a celor din “patria Facebook” care, este adevărat, au condus lupta aprigă şi decisivă împotriva a ceea ce reprezintă Victor Ponta.
Următoarele alegeri legislative din toamna anului viitor, pe fondul inconştienţei politice a actualilor reprezentanţi ai poporului din mai toate partidele, dar cu precădere din PSD şi gaşca susţinătoare, s-ar putea să rezerve mari şi grave surprize! De aceea cred că marele rol al preşedintelui Iohannis este acela de a împiedica apariţia mişcărilor de sorginte populist-extremistă. Cum? Prin susţinerea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi şi, mai ales, prin strunirea şi schimbarea PNL-ului. Singurul partid care până acum a dovedit – greu, este adevărat, că poate evada din moartea politică la care este condamnat actualul sistem politic românesc.