Steaua București a învins pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-1 (2-0), duminică seara, în Ghencea, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Golurile campioanei au fost înscrise de Paul Papp (12), din foarfecă, Lukasz Szukala (31), Adrian Popa (65) și Claudiu Keșeru (74), în timp ce pentru ardeleni a înscris Dan Bucșa (59).

Steaua a avut și o bară, prin Keșeru (18).

Keșeru este golgheterul la zi al campionatului, cu 11 goluri marcate în tot atâtea meciuri jucate.

Între cele două echipe s-au disputat 95 de întâlniri, Steaua ieșind învingătoare în 58, iar ”U” în 17, în timp ce alte 20 de confruntări s-au încheiat nedecis.

Steaua a ajuns la șase meciuri consecutive fără înfrângere în acest campionat (cinci victorii, un egal), iar ”U” are o singură victorie în ultimele cinci partide (patru eșecuri).

 

FC Steaua București — FC Universitatea Cluj 4-1 (2-0), stadion „Steaua” — București

Au marcat: Paul Papp (12), Lukasz Szukala (31), Adrian Popa (65), Claudiu Keșeru (74), respectiv Dan Bucșa (59).

Sursa- agerpres.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.