Diplomatul rus care ar fi fost declarat persona non grata se numeşte Alexander Soshnikov, susţin surse din cadrul ministerului Afacerilor Externe. Acesta are gradul diplomatic de secretar I în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti şi are la dispoziţie 48 de ore să părăsească România.
Ministerul român al Afacerilor Externe a pus în vedere Rusiei decizia Bucureştiului de-a declara persona non grata un diplomat rus cu acelaşi rang pe care îl avea Gabriel Grecu, românul reţinut luni de serviciile de securitate ruse sub acuzaţia de spionaj militar.
„Ministerul Afacerilor Externe a transmis părţii ruse decizia autorităţilor române privind declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu rang diplomatic echivalent (secretar I), solicitându-se, totodată, părăsirea de către acesta a teritoriului României în termen de 48 de ore”, se arată într-un comunicat remis presei de către MAE.
În cadrul aceluiaşi comunicat, MAE anunţă că a luat notă “cu regret†că Secretarul I al Ambasadei României la Moscova, Gabriel Grecu, a fost declarat persona non grata şi că i s-a cerut să părăsească ţara în 48 de ore. “Diplomatul român se va întoarce în România în termenul precizatâ€, precizează ministerul.