Drapelul României a fost arborat duminică de jandarmii montani din județul Hunedoara pe Vârful Parângul Mare, la 2.519 metri altitudine, în semn de cinstire a Zilei Naționale a României.
La această acțiune au participat doi jandarmi montani de la Postul de Jandarmerie Montană Parâng și un voluntar, membru al Asociației San Montan, cei trei reușind să ajungă în vârf după șapte ore de urcuș pe o vreme foarte rece, cu vânt puternic și zăpadă viscolită, scrie Agerpres.
“Deși jandarmii montani ne-au obișnuit să înfrunte muntele și vremea rea pentru a salva viețile celor aflați în dificultate, cu ocazia Zilei Naționale ei au fost din nou pe munte, pentru un scop la fel de nobil. Astfel, în data de 1 Decembrie, Drapelul Național al României, ridicat de doi jandarmi montani și un voluntar din Parâng, va flutura la cea mai mare înălțime de pe teritoriul țării”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, sublocotenent Lucian Stoichițoiu.
Este pentru a treilea an consecutiv când jandarmii montani din Hunedoara reușesc performanța de a arbora drapelul tricolor pe Vârful Parângul Mare, cu ocazia Zilei Naționale a României.
AMPress