Home Actualitate Dosarul Mineriadei se REDESCHIDE. Ion Iliescu, unul dintre protagoniști

Dosarul Mineriadei se REDESCHIDE. Ion Iliescu, unul dintre protagoniști

by George Avram

După 25 de ani de bâlbe judiciare, se reia ancheta în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Magistraţii Curţii Supreme sunt chemaţi astăzi să confirme redeschiderea dosarului. Asta după ce procurorul general al României a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, la solicitarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, opt oameni au fost ucişi prin împuşcare sau înjunghiere, iar 746 au fost răniţi în acele zile tulburi.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 este de 25 de ani un stigmat pentru cariera politică a fostului preşedinte Ion Iliescu. Din înregistrările din acea perioadă reiese că însuşi Iliescu a chemat minerii să facă ordine în Piaţa Universităţii, unde aveau loc proteste faţă de regimul instaurat de Frontul Salvării Naţionale.

După ce procurorii au cerut redeschiderea dosarului, Ion Iliescu spune că i se pare un lucru firesc.

”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă (…) Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, a declarat Ion Iliescu, pentru agenţia Mediafax.

sursa-realitatea.net

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.