Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, afirmă că ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile i-a surprins pe medici, și în ceea ce privește numărul de pacienţi, cât şi în ceea ce priveşte formele de boală,  secţia COVID umplându-se cu pacienţi.

 

”Ultimele zile au însemnat o creştere a numărului de cazuri şi, dacă în luna februarie speram că lucrurile vor merge spre bine şi că această primă parte a lunii martie va fi mai liniştită, să ne bucurăm de mărţişor şi de aceste zile de primăvară altfel, din păcate acum numărul de pacienţi, formele pe care le avem, ne-au surprins. Pe mine, personal, m-a surprins rapiditatea cu care s-a umplut secţia, adică în trei zile practic secţia a fost plină şi asta este extrem de impactant pentru că speram să fie mai bine şi acum trebuie să ne repoziţionăm şi să ne gândim că, încă o perioadă, trebuie să ne reaşezăm în locul în care am fost în tot acest an şi să respectăm regulile”, a declarat Beatrice Mahler într-o emisiune difuzată sâmbătă seară de Digi 24.
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.