Procurorii DNa par să se apropie din ce în ce mai mult de Victor Ponta. Joi și vineri s-au întâmplat două evenimente care ar trebui să-i dea dureri de cap primului ministru.

Procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru senatorul PSD, Dan Șova, în ”Dosarul Rovinari-Turceni”. În acest dosar figurează, oficial, și premierul Victor Ponta, conform unui raport remis de Inspecția Juridiară a CSM.

Pe de altă parte, joi seara a fost reținut pentru 24 de ore primarul sectorului 5 Marian Vanghelie, un cunsocut adversar al lui Ponta. De altfel, prietena acestuia, Oana Mizil, l-a avertizat pe Ponta. Victore, Victore, stii tu la ce ma refer, I-a transmis aceasta.

Potrivit stiripesurse, numele lui Victor Ponta apare într-un dosar referitor la efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006 -2011, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii. „Dosarul a fost înregistrat iniţial la Biroul Teritorial Târgu Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012”, s-a precizat, în raport.

Cel de-al doilea dosar aflat în faza actelor premergătoare, în care apare numele lui Ponta, se referă la fapte comise de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni, în perioada 2007-2011. „Sesizarea este din oficiu şi aparţine Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală”, a menţionat IJ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.