Home Actualitate ULTIMA ORĂ. DNA: Darius Vâlcov ar fi ascuns lingouri de aur și 90 de mii de euro

ULTIMA ORĂ. DNA: Darius Vâlcov ar fi ascuns lingouri de aur și 90 de mii de euro

by I. B.

DNA susține că fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, ar fi ascuns lingouri de aur și 90 de mii de euro într-un seiful pe care voia să-l mute.

Vâlcov ar fi săvârșit mai multe operațiuni financiare încă din 2011, operațiuni care sunt incompatibile cu funcțiile pe care acesta le-a deținut: primar, senator și ministru.

DNA cere reținerea și arestarea lui preventivă.

 

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție — doamna Laura Codruța Kovesi — a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și pentru încuviințarea reținerii și arestării inculpatului pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii sus menționate”, se arată într-un comunicat al DNA.

Stire in curs de actualizare

You may also like

1 comment

Je suis care e! 24 martie 2015 - 15:59

cica ponta este socat 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.