Directorul executiv al Google, Dan Fredinburg, în vârstă de 33 de ani,a murit în avalanșa de pe Everest. El se afla alături de trei colegi într-o expediţie pe cel mai înalt munte al planetei. Dan Fredinburg a condus mai multe echipe Google pe unele dintre cele mai înalte vârfuri din lume, unde făcea poze pentru Google Maps.
Cea care a confirmat că Dan a murit în avalanşă a fost sora lui cea mică, scrie digi24.ro
Ea a făcut anunţul tot pe contul său de Facebook: „Cu regret îi informez pe toţi cei care l-au iubit că, în timpul avalanşei din Everest, Dan a suferit un traumatism cranian sever şi nu a supravieţuit. (…) Îi iubim şi le mulţumim celor care şi-au împărţit viaţa cu acest om amuzant şi puternic. El a fost şi este totul pentru noi”.
Dan Fredinburg era şeful departamentului de confidenţialitate de la un laborator Google şi se aventurase împreună cu alţi trei colegi pe Everest. În vârstă de 33 de ani, el a condus de-a lungul vremii expediţiile Google pe unele dintre cele mai înalte vârfuri din lume, unde făcea fotografii pentru funcţia de street view de la Google Maps.