The Pale Blue Eye/ Ochiul Albastru Deschis (Netflix) este o stare – apăsătoare, tensionată, tristă, stranie.
Un sumar al poveștii ar putea suna cam așa: Augustus Landor, un detectiv retras din activitate, este chemat, de către cei de la conducerea unei academii militare, să rezolve misterul morții stranii a unui cadet.
Te-am convins? Presupun că încă nu, așa că citește mai departe.
Dacă ești fan Christian Bale, să știi că nu te va dezamăgi nici în filmul ăsta. Dacă nu ești fan Christian Bale încă, poate devii acum, pentru că, într-adevăr, își joacă excepțional rolul, ca protagonist.
Plot twist: În centrul atenției va fi, însă, Edgar Allan Poe. Da, acel Poe – figură istorică emblematică, “maestru al macabrului”. Foarte bună alegerea actorului, (Harry Melling), foarte bună interpretarea, foarte bune replicile. Bun, bun, bun! Putem spune, cu ușurință, că britanicul Melling deține toate caracteristicile necesare să (tra)ducă emoţional existența tumultoasă și plină de suferință a personajului său, într-o manieră bacoviană. Apreciez, de asemenea, această idee a personajului real pus în situații fictive, deloc forțate, ba chiar par extrem de naturale și firești.
Pentru că durata filmului este undeva la 2 ore și 20 de minute, gândurile mele au alergat direct către romanele lui Mihail Sadoveanu, găsind similitudini în stilurile abordate. Mă refer la faptul că, asemenea cazului “Baltagul”, acțiunea trenează pe alocuri, (aparent) în mod nejustificat. Nici măcar nu pot spune că se pierde în detalii, ci pur și simplu “se pierde timpul” cu multe cadre “descriptive”, menite să creeze tocmai acea atmosferă apăsătoare. Per total, filmul lasă senzația că ar fi mai mult unul artistic, nu thriller. Nu m-a deranjat, însă nu așa se “vinde” acest produs, pe platforma Netflix, și poate că aș fi preferat să știu asta de la bun început.
Imaginea este impecabilă, decorul, de asemenea. Ba mai mult, veți găsi muuultă zăpadă, căci acțiunea are loc în anul 1830, pe când iarna era iarnă și nu se punea problema încălzirii globale.
Finalul a fost parțial neașteptat. Lasă-mă să explic: scenariul este bine scris, însă dacă te pasionează filmele psihologice, cu suspans, ai, cu siguranță, mintea deja antrenată pentru rezolvarea unor astfel de mistere. Așadar, e posibil ca (aproape) ultimele secvențe din “The Pale Blue Eye” să nu aibă acel impact “mind-blowing” pe care l-ai fi dorit. Așteaptă până la finalul finalului. Fix când te aștepți mai puțin, apare o întorsătura de situație foarte bine gândită.
În încheiere, ca laitmotiv, voi repeta ce am spus la început: filmul este o stare, nu o poveste. Nu vreau să îți răpesc plăcerea de a-l traversa și experimenta, senzorial, pe cont propriu. Tot ce mai pot adăuga este că, de trei zile, mă tot gândesc ce să scriu și, mai exact, cum să exprim tot ce am simțit și încă simt, după ce am vizionat “The Pale Blue Eye”. Tocmai din acest motiv ocupă locul I pe Netflix, chiar și la câteva zile de la lansare.
