Home Economie Dan Rușanu despre o mare afacere de familie: În ASF, 150 de angajați sunt rude

Dan Rușanu despre o mare afacere de familie: În ASF, 150 de angajați sunt rude

by Ioana Popescu

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, a declarat la Antena3 că în institușia pe care o conduce 150 de angajaţi sunt înrudiţi.

 „Când s-a înfiinţat ASF-ul, a fost obligat să preia toţi angajaţii, cu toate drepturile salariale. Pentru simplul motiv că X era înrudit cu Y de la altă instituţie, nu puteai să faci aceste epurări. Am făcut criterii de performanţă iar acum, începând cu 1 martie, se va face această evaluare pentru toţi salariaţii. În urma acestei reevaluări, probabil că vor rămâne cam două treimi din toţi angajaţii. Dar nu putem să ne pronunţăm a priori că soţia domnului X trebuie să plece. (…)Deci, şi doamna Zgonea, soţul doamnei Olguţa Vasilescu, soţia domnului Scutaru, sunt persoane care sunt acolo de 6 – 7 ani”.

Ruşanu a mai declarat că soţia unuia dintre avocaţii care reprezintă societatea ASTRA a ocupat funcţia de director al Direcţiei Juridice a ASF. El a precizat însă că, începând din septembrie anul trecut, aceasta ocupă doar funcţia de consilier juridic în cadrul aceleiaşi direcţii.

You may also like

2 comments

liviu 22 februarie 2014 - 18:43

bai hot ordinar,nu iti ajung banii furati/mai ai nevoie?la spanzuratoare cu asemenea hoti

Reply
Cristina Voiconi Mahika 22 februarie 2014 - 22:41

Acest gainar imbogatit de la SAFI a ajuns paznic la oi. Intr-un an jumate, adica 1/3 din mandatul sau, n-a apucat sa verifice meritele/abilitatile si incompatibilitatile angajatilor. Ca sa nu mai faca pierderi si in 2014 la fel ca in 2013 Rusanu si angajatii ASF si-au dat prime grase 🙂 De-atata numarat bancnote la propriul salariu, n-a avut timp sarmanul sa se intereseze daca SAFI a dat oamenilor banii inapoi.
Bravo nene! Mai ai sa ne spui multe baliverne?

Reply

Dă-i un răspuns lui Cristina Voiconi Mahika Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.